O iarnă a voinței și a încrederii în destinul poporului român
Începutul iernii este plin de semnificații pentru români, iar în ultimii ani a devenit o perioadă pe care o așteptăm cu multă bucurie, dar și cu multă curiozitate. De ceva timp, iarna ne ia prin suprindere și am aflat și cu stupoare că nici nu este ca vara. Pasiunea pentru statistici m-a condus la concluzia că începutul iernii a fost de-a lungul vremii, pentru români, un moment al marilor decizii și al acțiunilor care au generat schimbări majore sau noi începuturi. Am adunat câteva repere:
– 2 noiembrie 1784 – a izbucnit Răscoala Țărănească din Transilvania, condusă de Horea, Cloșca și Crișan;
– 28 noiembrie 1877 aducea căderea Plevnei. După încercarea nereușită de a sparge încercuirea Plevnei, Osman Pașa a fost rănit. În cele din urmă, refugiat într-o moară, Osman a primit delegația condusă de colonelul Mihail Cerchez și a acceptat condițiile de capitulare oferite de acesta. Generalul turc, Osman Pașa, atunci când a capitulat și s-a declarat prizonier în timpul Războiului de Independență, a predat sabia colonelului român Mihail Cristodulo Cerchez, comandant al trupelor române la Plevna;
– 28 noiembrie 1918 – Congresul General al Bucovinei a adoptat moțiunea privind unirea necondiționată a Bucovinei cu Regatul României;
– Asasinatele din 29/30 noiembrie 1938 s-au petrecut spre dimineața zilei de 30 noiembrie 1938, în pădurea Tâncăbești (km 30 între Ploiești și București). Au fost asasinate 14 persoane, membri marcanți ai Mișcării Legionare, respectiv, Corneliu Zelea Codreanu, liderul absolut al organizației, Nicadorii (3 asasini ai prim-ministrului Ion Gheorghe Duca) și Decemvirii (10 asasini ai lui Mihai Stelescu).
– 1 decembrie 1918 – se înfăptuia Marea Unire. La Alba Iulia, elita transilvăneană decidea unirea cu România. În același timp, la București, Regele Ferdinand și Regina Maria intrau în capitala eliberată de sub ocupația militară germană. În urma Conferinței de Pace de la Paris, România și-a dublat teritoriul și populația, prin unirea cu Basarabia, Bucovina, Transilvania și primirea Cadrilaterului de la sudul Dunării.
– 30 decembrie 1947 – abdica Regele Mihai, constrâns de elita comunistă. Cu ajutorul URSS, Partidul Comunist a acaparat treptat puterea în stat, eliminând partidele istorice de pe scena politică. Aceeași dată a marcat și proclamarea Republicii Populare Române. În urma acestui act, în România a fost impus un regim politic comunist stalinist, subordonat Moscovei.
– decembrie 1989 – se desfășurau evenimentele declanșatoare pentru Revoluția prin care s-a pus capăt regimului comunist din România. Începând cu episoadele de revoltă de la Timișoara din 22 decembrie, mișcarea s-a extins în toată țara, culminând cu arestarea cuplului prezidențial, judecarea și executarea lui.
România este reorganizată ca republică semiprezidențială având la bază constituția adoptată de către Parlament pe 21 noiembrie 1991.
“În mijlocul iernilor înghețate am învățat că există în mine o vară fără putință de învins”, spunea Albert Camus. Reflectând asupra istoriei românilor, cu siguranță iernile înghețate au fost un catalizator al năzuințelor sau un declașator emoțional, însă ceea ce mă neliniștește cel mai mult este faptul că de la an la an, din ce în ce mai mulți dintre noi ne confruntăm cu o iarnă a voinței și a încrederii în destinul poporului român. Resemnarea și expectativa infinită pe care le hrănim pe parcursul primăverii și verii, mi-ar plăcea să fie zguduite de venirea iernii, prin reafirmarea adevăratei condiții umane și prin realism sarcastic.
Sărbătoarea Sfântului Andrei poate fi pentru mulți un declanșator emoțional care să ne reamintească vechimea poporului român pe aceste meleaguri și mândria de a aparține unui neam și unui teritoriu care a fost ales de unul dintre ucenicii lui Isus, iar acest semnal putea fi dat tocmai de cei aflați în fruntea țării. Iarna conștiinței și a memoriei ne-a lovit pe toți într-un demers de europenizare și de aderare la niște valori care ne-au fost livrate timp de 30 de ani ca fiind idealurile noastre, uitând astfel de noi, de ceea ce am fost și de ceea am putea să fim. Pentru mulți dintre noi, Occidentul reprezenta în perioada comunistă o pereche de blugi, un pachet de Kent și un deodorant Fa. Ce mai reprezintă idealurile noastre de acum, îmi este greu a spune, pentru că am căpătat teama de a ne mai construi idealuri. Avem doar speranțe, speranțe lipsite de credință și de fundament. Sunt doar speranțe pentru un bine care trebuie să apară pentru că am văzut cândva că aceasta este succesiunea evenimentelor, speranțe înșelătoare care ne ajută, cel puțin, să ajungem până la sfârșitul vieții pe un drum agreabil. Această sărbătoare sfântă, ne-a găsit alături de un președinte cu atribuții de majordom, căruia trebuie să i se șoptească în cască momentul în care poate da geaca jos sau când poate întinde mâna pentru un salut, de un guvern pestriț care sfidează eșichierul politic, alcătuit din traseiștii neobosiți ai ultimelor decenii și cu un popor înghețat în propriile neputințe și angoase.
Iarna amintirii în care am fost azvârlți ne mai poate face fericiți cel mult pentru faptul că Sfântul Andrei a ales să poposească pe pământ dobrogean pentru ca noi să avem un prilej pentru o minivacanță care se potrivește ca o mănușă năzuințelor sasului de la Cotroceni.