„Nunta lui Figaro”, iubirea nu este un capriciu, este nevoia infinită de a iubi femeia potrivită, pe scena Operei Naționale București
Vineri, 16 iunie, începând cu orele 19.00, scena Operei Naționale București prezintă opera ”Nunta lui Figaro”.
„Nunta lui Figaro sau Ziua nebună” este titlul uneia dintre cele mai cunoscute lucrări ale lui Wolfgang Amadeus Mozart, compusă de geniul austriac la vârsta de numai 29 de ani
Nunta lui Figaro este una dintre cele mai cunoscute opere ale lui Mozart și este prima dintr-o serie de colaborări pline de succes cu Lorenzo Da Ponte, care au dus și la crearea operelor Don Giovanni și Così fan tutte. Este o operă comică în patru acte, al cărei libret a fost scris de Lorenzo da Ponte, care s-a inspirat din comedia ”La folle journèe ou le mariage de Figaro”, a autorului francez Pierre Caron de Beaumarchais (creatorul trilogiei Figaro: Bărbierul de Sevilla, Căsătoria lui Figaro și Mama vinovată), a cărei primă reprezentație a avut loc la Burgtheater din Viena, pe 1 mai 1786, iar mai târziu, în Italia, în 1788 la Florența.
Opera este construită în jurul comploturilor contelui de Almaviva, care este îndrăgostit de slujnica contesei, Susanna, căreia încearcă să-i impună dreptul „ius primae noctis”. Povestea se desfășoară într-un complot strâns și nebun, în care femeile și bărbații se opun într-o zi de pasiune copleșitoare, plină de evenimente atât dramatice, cât și comice, și în care până la urmă „slujitorii” se dovedesc a fi mai mult domni și mai inteligenți de stăpânii lor. Întreaga poveste poate fi interpretată ca o metaforă a diferitelor faze ale iubirii: pajul Cherubino și Barbarina reprezintă dragostea dureroasă, Susanna și Figaro dragostea care tocmai a înflorit, Contele și Contesa dragostea uzată de timp și fără pasiune, Marcellina și Don Bartolo dragostea matură.
Iubirea nu este un capriciu, ci acea nevoie infinită de a iubi pe care o are bărbatul, în căutarea continuă a femeii potrivite, dar și creându-și propriul destin. Opera ”Nunta lui Figaro” se concentrează pe neliniștea căutării și pe alunecarea spre nostalgie, alternanță între stimulul amoros și moarte, în care se poate observa cu ușurință incongruența naturii umane, dar merge mai departe și depășește conceptul de dramă socială aducând în prim-plan vanitatea revoluției burgheze.
Regie: Sir David Pountney
Dirijor: Ethan Schmeisser
Scenograf decoruri: Leslie Travers
Scenograf costume: Ula Shevtsov
Lighting designer: Eyal Levi
Maeștri de cor: Daniel Jinga / Adrian Ionescu
Asistenți de regie: Claudia Machedon
Mișcare scenică: Beatrice Șerbănescu
Distribuție:
Figaro: Andrei Cocîrlea – invitat, Susanna: Oana Șerban – invitată, Contesa: Oana Andra, Contele Almaviva: Adrian Mărcan, Cherubino: Mihaela Ișpan, Don Bartolo: Filip Panait, Marcellina: Sidonia Nica, Don Basilio: Liviu Indricău, Curzio: Valentin Racoveanu, Antonio: Vasile Chișiu, Barbarina: Andreea Novac, Pregătire muzicală: Luminița Berariu, Liana Mareș, Ioana Maxim și Mihaela Vîlcea, Acompaniament recitative: Mihaela Vîlcea
Cu participarea Orchestrei și a Corului Operei Naționale București
Vă invităm vineri, 16 iunie, de la orele 19:00 să descoperiți o operă de excepție ”Nunta lui Figaro”, o poveste despre căutare, despre triumful iubirii, despre inteligență și mediocritate pe scena Operei Naționale București.
Informații despre stagiunea 2022-2023, cât și calendarul spectacolelor și evenimentelor desfășurate la Opera Națională București puteți afla de pe site-ul oficial: https://www.operanb.ro/, de pe pagina de Instagram https://www.facebook.com/operanb.ro/, sau de pe pagina de Facebook: https://www.instagram.com/operanationalabucuresti/. Biletele pot fi achiziționate atât on-line de pe situl https://tickets.operanb.ro cât și de la casa de bilete aflată în incinta operei din Bd. Mihail Kogălniceanu 70-72, sect. 5.