Internațional

„Nu vom trimite nici măcar un singur cartuş în Ucraina” – Kievul ar mai putea pierde un aliat de nădejde

„Suntem o ţară paşnică. Nu vom trimite nici măcar un singur cartuş în Ucraina”, a fost mesajul tranşant al fostului premier slovac Robert Fico transmis celor aproximativ 300 de susţinători la un miting politic organizat săptămâna trecută în oraşul Banovce nad Bebravou, din vestul Slovaciei, înaintea alegerilor din 30 septembrie, informează Reuters.

În cazul în care îşi va respecta promisiunea, aceasta ar fi o schimbare radicală pentru Slovacia, până acum un aliat ferm al vecinului său estic, Ucraina, în războiul împotriva Rusiei. Bratislava a furnizat arme şi a oferit un sprijin politic puternic Kievului în cadrul Uniunii Europene şi al NATO.

„Ei vor trebui oricum să se aşeze la masă şi să cadă la un acord. Rusia nu va părăsi niciodată Crimeea, nu va părăsi niciodată teritoriile pe care le controlează”, a declarat Fico despre combatanţi.

Fico nu are garanţia că va câştiga în alegeri. Niciun partid nu este înclinat să asigure o majoritate, iar formarea unui guvern de coaliţie s-ar putea dovedi dificilă. Diplomaţii şi oficialii occidentali de la Kiev spun, de asemenea, că o ţară mică precum Slovacia nu poate merge atât de departe în a supăra politica UE şi NATO.

Însă fostul premier slovac în vârstă de 59 de ani a ridicat semne de întrebare la Bruxelles şi nu numai, criticând sancţiunile împotriva Rusiei, făcând apel la o apropiere de Moscova după încheierea războiului şi angajându-se să se opună prin veto aderării Ucrainei la NATO, dacă această posibilitate va apărea vreodată.

În campania electorală, Fico a declarat că războiul „a început în 2014, când naziştii şi fasciştii ucraineni au început să ucidă cetăţeni ruşi în Donbas şi Luhansk”, reluând justificarea Moscovei pentru susţinerea separatiştilor care au ocupat terenuri în estul Ucrainei.

Partidul său are un avans strâns în sondaje într-o ţară în care alegătorii sunt obosiţi de problemele economice cauzate de restricţiile COVID, de inflaţia ridicată legată de războiul din Ucraina şi de creşterea numărului migranţilor ilegali.

Potrivit sociologilor, dezinformarea pe reţelele de socializare a sporit polarizarea în rândul alegătorilor şi a contribuit la scepticismul publicului cu privire la susţinerea Ucrainei.

Fico a refuzat să fie intervievat cu privire la acest articol şi nu a răspuns la întrebările trimise prin e-mail.

Retorica de campanie a lui Fico îi îngrijorează pe aliaţii Slovaciei, potrivit afirmaţiiilor făcute de patru diplomaţi occidentali de rang înalt.

În condiţiile în care contraofensiva ucraineană nu a creat încă un progres major – ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la cât timp îşi vor menţine aliaţii sprijinul financiar şi militar – liderii UE şi NATO sunt disperaţi să menţină un front unit împotriva Moscovei.

De asemenea, Fico s-ar putea alia cu premierul ungar Viktor Orban, un personaj aberant în Europa, care a menţinut legături strânse cu Rusia, ceea ce ridică perspectiva unor noi ciocniri cu Bruxelles-ul pe tema statului de drept, a războiului din Ucraina şi a migraţiei.

Însă pragmatismul lui Fico în timpul mandatelor anterioare, când a dus Slovacia în zona euro şi a evitat în mare măsură disputele cu partenerii din UE şi NATO, a temperat astfel de îngrijorări.

„Trupe ruseşti la graniţa voastră şi o relaţie fracturată cu aliaţii voştri, asta vreţi? Sau revine la a fi pragmaticul care a fost până acum?”, a spus unul dintre diplomaţi.

Un alt diplomat este de părere că Fico ar ezita să taie livrările de arme către Ucraina dincolo de cele din stocurile deja epuizate ale armatei, având în vedere importanţa economică a producătorilor de muniţie şi a unei baze de reparaţii.

Iar Bruxelles-ul are pârghii. În ceea ce priveşte chestiunile legate de statul de drept, poate refuza sprijinul financiar al UE acordat Slovaciei, care are mare nevoie de el, având în vedere că deficitul fiscal este prognozat la 6,85% din PIB în acest an, cel mai ridicat din zona euro.

Oficialii ucraineni spun că sunt îngrijoraţi de perspectiva unei coaliţii Orban în interiorul UE, dar notează că Ungaria nu obişnuieşte să rupă rândurile în privinţa deciziilor importante şi, prin urmare, se aşteaptă la un impact limitat asupra politicii externe dacă Fico câştigă.

Totodată, partidul social-conservator SMER-SSD al lui Fico are un mic avans în cele mai recente sondaje, cu o susţinere de 19,4%, faţă de 18,2% pentru partidul liberal Slovacia Progresistă (PS). Multe lucruri depind de modul în care se descurcă partidele mai mici.

 

 

 

 

 

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button