Nu deranjați, că nu vă pricepeți! Asta suntem îndemnați dacă punem întrebări despre canalul Bâstroe

un editorial de Patrick André De Hillerin

Ucraina luptă având alături de ea resurse, armament, dar și principiile dreptului internațional. Aceleași principii trebuie respectate și când e vorba de Delta Dunării, din care 700 km pătrați sunt pe teritoriul Ucrainei, iar 3.500 km pătrați pe teritoriul României.

Cine deplânge calitatea învățământului românesc, afirmând că aceasta este în scădere, nu știe ce vorbește. Este suficient să aruncăm un ochi, fie și în grabă, pe internet și nu numai pentru a observa că România are, în continuare, specialiști extrem de capabili.  Și nu doar că sunt specializați în toate domeniile care pot ridica o cât de măruntă controversă, dar, mult mai important, sunt unicii deținători ai adevărului absolut.

Afirmațiile lor trebuie tratate ca o dogmă, pentru că, cel mai probabil, sunt de inspirație divină. Indiferent de generație, școala ne-a învățat un lucru: cum să identificăm dușmanul Faptul că acești specialiști de necontrazis aparțin unor generații diferite nu face decât să confirme faptul că există continuitate în ceea ce privește performanța școlii românești.

Putem spune că nu prea mai este nevoie de reforme în învățământ, pentru că acesta funcționează impecabil, producând în cantități impresionante adevărate genii, capabile să se descurce cu maxim succes pe orice subiect: în special pe televiziunile de știri, dar și pe TikTok, Facebook și YouTube. Dar, dincolo de educația enciclopedică pe care o oferă școala românească celor mai dotați absolvenți ai săi, îi mai înzestrează pe aceștia cu o calitate ieșită din comun: capacitatea de a identifica prompt și fără erori dușmanul.

Dușmanul poartă, în funcție de epocă și de tendințe, diverse nume. Mai ales pentru că este viclean și încearcă mereu să amăgească lumea naivă. De aceea își schimbă adesea pielea și înfățișarea, dar, oricum l-ar chema și oricum s-ar deghiza, specialistul român îl ghicește imediat și, fără să stea pe gânduri, îl și etichetează, dându-i în vileag comportamentul definitoriu și scopurile murdare. Zilele acestea, dușmanul cel mai periculos, care pândește la orice colțișor al existenței noastre, este putinistul. Desigur, există putiniști pe care-i poate identifica oricine.

Aceștia sunt putiniștii manifești, care susțin invazia Rusiei în Ucraina și îi găsesc justificări, care iau de bune toate afirmațiile Moscovei. Putiniștii de gradul I, cum ar veni. Mai subtili sunt putiniștii de gradul al II-lea, care nu susțin pe față politica rusească, dar, în același timp, critică NATO, UE sau, Doamne ferește, pe Volodimir Zelenski.  Putiniștii de gradul al III-lea sunt cei care ridică, în momente atât de grele, probleme inoportune.  În loc să sprijine necondiționat eforturile democrațiilor lumii în lupta cu orcii, putiniștii de gradul al III-lea își permit să ridice întrebări legate de drepturile minorităților din Ucraina sau de obligativitatea Ucrainei de a respecta convenții și tratate internaționale la care este parte. Este forma cea mai perfidă de putinism și trebuie demascată ca atare. 

În fine, există și putiniști de gradul al IV-lea. Extrem de periculoși. Aceștia susțin Moscova, plângându-se că le-a scăzut nivelul de trai și le-au crescut facturile, de exemplu. Atâta egoism nu poate fi altfel decât subvenționat de către Putin. Cel mai probabil, în realitate, oamenii ăia își permit costul  actual al vieții, dar se plâng doar de formă, ca să sprijine agresiunea rusească și să submineze eforturile lumii libere. Ultima acțiune a putiniștilor pe care au identificat-o și demascat-o foarte prompt specialiștii noștri a fost cea legată de canalul Bâstroe.

În primul rând, absolut inoportun, acum, când Ucraina are cu totul și cu totul alte priorități decât să stea să răspundă acuzelor venite din România, ministrul transporturilor s-a trezit, pe 15 februarie, să vorbească despre faptul că se execută lucrări de dragare pe canalul Bâstroe (). Nu doar specialiștii români au demascat discuțiile aprinse de pe marginea subiectului Bâstroe drept propagandă putinistă/rusească, ci însăși ambasada Ucrainei în România. 

Cum subiectul Bâstroe este unul vechi, de aproape două decenii, au apărut din scorburile lor toți putiniștii ascunși, care au pretins și cu alte ocazii și pretind și acum că transformarea acestui canal și a unei părți estice a brațului Chilia în șenal navigabil pentru nave maritime va duce la distrugerea Deltei Dunării. Probabil că și aceste afirmații sunt niște minciuni, cum au fost și cele despre faptul că Ucraina draghează canalul Bâstroe. Acestea din urmă au fost minciuni până când chiar partea ucraineană a anunțat că, de fapt, a mărit adâncimea canalului Bâstroe până la 6,5 metri. 

După anunțul Ministerului Infrastructurii din Ucraina, dragarea canalului Bâstroe nu a mai fost minciună, ci un drept al Ucrainei, pe care și l-a exercitat. Doar putiniștii pot susține altceva și doar ei pot invoca diverse convenții și tratate. Pentru că oricum am fost demascat, în mod repetat, ca putinist, voi contribui la întărirea convingerii celor care au fost abilitați să aplice astfel de etichete, adăugând o nouă informație care servește propaganda rusească: miza financiară a transformării canalului Bâstroe în șenal navigabil pentru navele maritime.

5 nave pe zi trec prin Sulina În 2021, ultimul an înainte de invadarea Ucrainei și ultimul pentru care Administrația fluvială a Dunării de Jos a făcut publice informații financiare și de tranzit, canalul Sulina (singurul braț al Dunării din zona Deltei care era practicabil pentru navele maritime) a fost tranzitat (intrare și ieșire) de 1.823 de nave, care au transportat, în total, 5.070.544 de tone de marfă. Astfel, am avut o medie de 5 nave pe zi care au trecut pe canalul Sulina. AFDJ a încasat de la aceste nave taxe de tranzit și de pilotaj în valoare de 48.290.830 de lei. Nici măcar 10 milioane de euro. Pentru a menține navigabilă Dunărea maritimă și parte de Dunăre fluvială ce-i revine în întreținere, AFDJ a cheltuit în 2021 puțin peste 22 de milioane de euro, mai bine de două milioane de euro fiind pentru dragarea căilor navigabile. Traficul naval aproape s-a triplat În 2022, după invadarea Ucrainei de către Rusia și după ce porturile maritime ale Ucrainei au devenit impracticabile, comerțul naval al Ucrainei s-a mutat în porturile dunărene Reni și Ismail. Asta înseamnă un trafic mult crescut pe Dunăre, mai ales pe canalul Sulina.

De la o medie lunară de 151 de nave, s-a ajuns, în 2022, la vârfuri de 400 de nave pe lună. Mult mai mult este aproape imposibil, pentru că nu există suficienți piloți care să poată asigura tranzitul navelor de la Sulina până în portul Tulcea. 

Tranzitul pe canalul Sulina (intrare-ieșire) a crescut, cel mai probabil, de maxim 2,5 ori. Nu putem să spunem același lucru și despre volumul de marfă transportat, pentru că, pur și simplu, cele două porturi ucrainene, Reni și Ismail, nu au această capacitate. Înainte de 2022, prin Ismail tranzitau (intrare-ieșire) maximum 4 milioane de tone de marfă anual, iar prin Reni nu treceau mai mult de 800.000 de tone de marfă. Înainte de 1989, Ismail procesa 9 milioane de tone de marfă, iar Reni 15 milioane de tone, dar capacitățile de procesare și depozitare ale porturilor respective au scăzut constant timp de 30 de ani.  Cel mai probabil, traficul crescut de nave și marfă pe canalul Sulina a adus în plus României, prin AFDJ, între 10 și 12,5 milioane de euro. Vom ști exact de-abia atunci când regia autonomă își va prezenta raportul de activitate pe 2022. 

Aceștia nu sunt bani pe care îi câștigă România și îi pierde Ucraina. Ucraina doar nu-i încasează. De plătit, oricum, nu plătește statul ucrainean, ci transportatorii navali. Statul român însă a plătit deja în plus, în 2022, aproape două milioane de euro pentru plata personalului (în principal piloți) care să asigure tranzitarea în siguranță a canalului Sulina. Deocamdată, miza financiară a transformării canalului Bâstroe într-unul accesibil navelor maritime este de aproximativ 15-20 de milioane de euro anual, maximum. Asta în condițiile în care n-ar mai circula nave maritime aproape deloc pe canalul Sulina.  Ucraina are 700 km pătrați din Deltă, România, 3.500 România cheltuiește, așadar, anual, aproximativ 22 de milioane de euro pentru a păstra deschisă navigația pe Dunărea inferioară, mai ales canalul Sulina, și încasează pentru asta 10 milioane de euro. Atunci când traficul crește, cresc, inevitabil, și cheltuielile.

Dacă în 2022 ar fi încasat 22,5 milioane de euro din tranzitarea Sulinei, tot nu și-ar fi acoperit cheltuielile, crescute cu minimum două milioane de euro numai prin suplimentarea fondului salarial.  Dar dacă Ucraina simte nevoia să încaseze minimum jumătate din această cioară de pe gard a taxelor de tranzitare, cine suntem noi să ne opunem?  Menținerea gurilor Dunării navigabile nu este o afacere, ci o obligație pe care România și-a asumat-o în 1948, la semnarea Convenției Dunării, la Belgrad.  Dacă Ucraina vrea să-și asume acest rol, iarăși, cine suntem noi să ne opunem?  Mai rămâne problema efectelor asupra Deltei Dunării.

Acestea însă nu sunt problema Ucrainei, care deține doar vreo 700 de kilometri pătrați din aceasta, față de 3.500 cât se află pe teritoriul României. Este nedrept să le cerem vecinilor din Ucraina să se gândească la 3.500 de kilometri pătrați din teritoriul nostru. Nu putem, în acest moment, să-i batem obrazul Ucrainei pentru că profită (oare se poate așa ceva?) de situația grea prin care trece pentru a încălca niște convenții și tratate internaționale și pentru a sfida parteneriatul diplomatic și așa fragil pe care-l are cu România. Ucraina are alte priorități acum, nu să se ocupe de chițibușăreli ale dreptului internațional. Una dintre preocupări ar fi tocmai să nu-i pese de acest drept internațional, dar, hei, nu judecăm.

Dacă Ucraina are nevoie disperată de acești 15-20 de milioane de euro pe care i-ar putea câștiga anual din taxele puse pentru tranzitarea canalului Bâstroe, cheltuind, probabil, dublu pentru a menține canalul navigabil, atunci așa să fie, căci este dovadă de putinism să avem altă părere. Și, oricum, este de prost gust să avem altă părere decât specialiștii acreditați, pentru că, evident, nimeni cu excepția lor nu se pricepe și nu este calificat să vorbească.