Nu exista și nu există nicăieri în lume o catedră de știință a istoriei (pentru că istoria nu poate fi o știință), dar multe partide marxiste susțineau că au o viziune științifică asupra viitorului.
Azi nu există nicio catedră de climatologie pentru că o sută de ani de statistici cu privire la climă nu pot întemeia previziuni sigure despre următoarea sută de ani. Dar avem decizii politice care pretind că stăpânesc o bună cunoaștere climatologică.
În realitate, doar 0,04 din totalul atmosferei planetare este încărcat cu CO2. Adică, dacă un metru cub de aer ar avea 10.000 de molecule, doar patru molecule din acest eșantion sunt poluate.
Cum s-a ajuns la alarmismul climatologic din clipa de față? Ajunge să constați că în China cresc constant consumurile energetice de tot felul, fosile și nefosile, iar în UE scad constant. Aici, în UE, scad consumurile produselor provenite din combustibili fosili din pricina psihozei că încărcăm prea mult atmosfera cu CO2, iar acest bioxid de carbon ar produce o încălzire globală rapidă. Donald Trump a spus la un moment dat că ar fi o conspirație a Chinei în spatele acestei psihoze. Ar fi ca și cum China ar finanța ONG-uri ecologiste și mișcări politice de acest fel. În fond, Trump oculta gândul că acest ecologism este dirijat din centre globaliste (suprastatale) de putere.
Dar de ce ar fi UE victima unei astfel de conspirații? Nu cumva pentru că bancherii europeni l-au convins în 1999 pe Saddam Hussein să nu mai vândă petrol decât contra euro? Nu cumva pentru că în 1999 euro a declarat război dolarului? Nu cumva în miezul globalismului se duce o bătălie pentru privilegierea modelului chinezesc de control social, mult mai eficient decât cel european pentru garantarea profiturilor pe termen lung? Nu cumva se întâmplă ce se întâmplă pentru că țările UE nu pot opri creșterea suveranismelor, care, pe termen lung, pun în pericol ordinea mondială a profiturilor?
Unii spun că doar din prostie și aroganță UE s-a împușcat într-un picior prin pactul Green Deal. Dacă ar fi așa, de ce nu mergem cu piciorul cel împușcat la doctor, de ce-l lăsăm să se cangreneze?
Alții spun că oricine poate fi manipulat, mai ales prin ceea ce iubește. Avem a observa că generațiile europene din ultimele decenii au fost mai întâi învățate să iubească ideea de salvare a echilibrelor ecologice ale planetei, chiar dacă nu are nimeni Premiul Nobel pentru cercetarea acestor echilibre. La fel ca pe vremea marxismului așa-zis științific, o idee generoasă a fost lansată în mediile doritoare să-și exprime generozitatea față de om, față de planetă. O asemenea generozitate luptă la baionetă, zi de zi, contra celor care pretind rigoare științifică maximă. Aceia ajung să fie considerați dușmanii planetei, mai ales că rigoarea științifică este ceva extrem de greu de înțeles.
Am citit fizicieni de talie mondială, reprezentanți ai rigorii celei mai tari, înfricoșați de încălzirea globală, adică un domeniu de realități asupra cărora ei nu au nicio competență.
Într-un târziu, 1100 de savanți s-au trezit din acest somn dogmatic și au semnat un manifest potrivit căruia nu avem urgențe climatice planetare, ori, dacă avem, nu le putem cunoaște. Ecoul mediatic al manifestului? Zero. Purtătorii de idei generoase nu pot accepta interpretările care înțeapă baloanele generozității lor. Media globală se hrănește zi de zi cu aerul pompat în aceste baloane.
