Decizia de reorganizare a Ministerului Finanțelor a fost suspendată de Curtea de Apel

Miercuri, magistrații de la Curtea de Apel București au suspendat hotărârea de Guvern privind reorganizarea Ministerului Finanțelor Publice.
Prin hotărârea de Guvern se dorea desființarea Direcţiei Generale Juridice și înlocuirea acesteia cu două noi structuri.
Ciprian Sebastian Badea, şeful Direcţiei Generale Juridice din cadrul Ministerului de Finanţe a depus o cerere în instanță, iar judecătorii au admis-o.
„Admite în parte cererea. Dispune suspendarea executării Hotărârii Guvernului nr. 380/2020 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 408/18.05.2020, în ceea ce priveşte Art. I pct. 3 – Anexă, referitor la desfiinţarea Direcţiei Generale Juridice şi înlocuirea acestei structuri cu două noi structuri – Direcţia Juridic şi Reglementare şi Direcţia Contencios, până la pronunţarea instanţei de fond. Respinge cererea de intervenţie accesorie în favoarea pârâtului ca neîntemeiată. Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 4.020 lei cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Cererea de exercitare a căii de atac se depune la Curtea de Apel Bucureşti. Pronunţată în şedinţă publică azi, 24.06.2020”, se arată în decizia instanţei citată de agerpres.ro.
- „Vestul Sălbatic al României”! Așa văd polițiștii noștri orașul Țăndărei, cel în care clanurile fac legea

- Trădare în AUR Suceava. Oana Pintilii, „calul troian” al PSD-ului, susținută de deputatul Florin Pușcașu în fața furiei lui Petrică Negrea

- Românii își retrag economiile din bănci. Titlurile de stat devin noua alegere pentru mii de investitori

- Execuție cu „secrete de stat”: Cum s-a stins lumina pentru un șef de la Transelectrica

- Paza de urgență din Sectorul 1: Cum ia luna iulie prin surprindere DGASPC pe aproape 1.000.000 de lei





