Noi tensiuni diplomatice între SUA și China. Washingtonul i-a dat Beijingului un ultimatum de 72 de ore pentru a-și închide consulatul din Houston

Autoritățile americane i-au dat Chinei un ultimatum de 72 de ore pentru a-și închide consultatul din Houston, Texas după un incident care riscă să escaladeze, anunță BBC, citat de Digi24 și The Guardian.
Decizia a fost adoptată în urma unui incident la consulatul Chinei în care mai mulți indivizi neidentificați au ars documente în coșurile de gunoi din zona exterioară a consulatului. Purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat Morgan Ortagus a explicat miercuri într-un comunicat că a fost ordonată închiderea consulatului ”pentru a proteja proprietatea intelectuală americană şi informaţiile private americane”, anunță AFP și Reuters.
Aceasta a completat că Statele Unite nu vor ”tolera încălcările suveranității și încercările de intimidare a cetățenilor noștri, la fel cum nu am tolerat practicile comerciale neloiale ale Chinei, furtul de locuri de muncă americane”. De asemenea, purtătoare de cuvânt a evocat Convenția de la Viena, potrivit căreia statele ”au oligația de a nu se ameste în afacerile interne” ale țării gazdă.
Purtătorul de cuvânt al ministerului chinez de Externe, Wang Wenbin, a reacționat prompt, declarând că decizia este ”revoltătoare și nejustificată” și a amenințat Washingtonul cu ”represalii”.
„Este vorba de o provocare politică lansată unilateral de partea americană, care încalcă grav dreptul internaţional”, a denunţat în faţa presei purtătorul de cuvânt al diplomaţiei chineze Wang Wenbin.
Decizia vine după ce SUA au inculpat marţi doi cetăţeni chinezi pentru implicarea într-o campanie de spionaj cibernetic pe parcursul unui deceniu, care a avut ca ţintă contractori din sectorul apărării, cercetători în domeniul Covid-19 şi alte sute de victime.
China are cinci consulate în Statele Unite, cel din Houston, statul Texas fiind deschis în 1979 şi având înscrişi în registre 900.000 de cetăţeni chinezi.
Legăturile dintre Statele Unite și China s-au deteriorat în ultima perioadă în contextul în care Washingtonul a adoptat o poziție dură cu privire la China și a lansat un apel către comunitatea internațională să se alăture unei alianței anti-China.
În cadrul unei conferințe de presă cu omologul britanic Dominic Raab, după ce a avut în prealabil o întâlnire cu premierul Boris Johnson, șeful diplomației americane, Mike Pompeo, a denunțat China ca fiind o țară agresivă, dând drept exemplu revendicările Beijingului în Marea Chinei de Sud, diferendele cu India și epidemia legată de coronavirus pe care, potrivit lui Pompeo, China a exploatat-o în mod ”inacceptabil”.
„Sperăm să putem construi o coaliţie care înţelege această ameninţare şi se va strădui colectiv să convingă Partidul Comunist Chinez că nu este în interesul său să aibă acest gen de comportament”, a declarat Mike Pompeo în faţa presei, avându-l alături pe ministrul britanic de externe Dominic Raab.
Sursa: www.caleaeuropeana.ro
- Mircea Coşea: Ce fac ei acum este să justifice vânzarea de țarăProfesorul în economie Mircea Coșea spune că măsurile de austeritate impuse de Guvernul Bolojan sunt cele care au declanșat criza economică. Coșea prevede o scădere bruscă a consumului, a veniturilor și o creștere uriașă a inflației. „Niciodată nu se iese din criza bugetară dând povara pe populații. Niciodată nu se scad veniturile. Ceea ce a …
- Florin Zamfirescu: „Un urs brun transilvan face ravagii prin gospodăriile românilor. Distruge vieți, demolează case, incendiază tot ce nu poate vinde. Atacă ființa națională în fibra ei, distruge statui, distruge istorie, fură și calcă în picioare simboluri”„Anunț important pentru România: Un urs brun transilvan face ravagii prin gospodăriile românilor. Distruge vieți, demolează case, incendiază tot ce nu poate vinde. Atacă ființa națională în fibra ei, distruge statui, distruge istorie, fură și calcă în picioare simboluri. Sunt convins că atunci când, conform legii, pagubele vor fi semnificative, măsurile luate vor anihila dihania, s-ar …
- Ionelia Priescu (AUR): „Tupeul și sfidarea ministrului mediului Diana Buzoianu nu la limită!”„Din păcate, Diana Buzoianu nu arată din nou cât de departe poate merge tupeul unui ministru rupt complet de realitate. Azi, însă, a depășit orice limită, prin modul deloc fericit în care să se manifeste în fața protestatarilor de la Ministerul Mediului. Aceasta, nici mai mult, nici mai puțin, a ieșit și le-a râs în …
- Cosa Nostra de la BNR. Banca Națională are peste 200 de directori și șefi de departamentePotrivit economistului Radu Georgescu, la Banca Națională a României sunt angajați peste 200 de directori și șefi de departamente, cu salarii ce pot ajunge la 50.000 lei lunar. În plus, angajații primesc prime echivalente cu trei salarii nete, iar în 2025 au fost bugetate cheltuieli de protocol de 14 milioane lei, inclusiv pentru produse de …
- Promisiunile lui Nicușor Dan, de Ziua Independenței UcraineiPreședintele Nicușor Dan a transmis, duminică, un mesaj cu prilejul Zilei Independenței Ucrainei, în care a reiterat sprijinul României pentru ‘efortul legitim al Ucrainei de a se apăra’, adăugând că țara noastră va sprijini, totodată, eforturile de reconstrucție și calea statului vecin către integrarea europeană. ‘Transmit cetățenilor ucraineni cele mai calde felicitări și urările mele …