Nimeni nu vre să cumpere Termocentrala Mintia. Virgil Popescu a închis-o!
Licitaţia organizată vineri pentru vânzarea Termocentralei Mintia, din cadrul Complexului Energetic Hunedoara (CEH), nu a avut niciun ofertant, situaţie în care procedura va fi reluată pe 12 august, la acelaşi preţ de 91,23 milioane euro, fără TVA, şi condiţii stabilite de adunarea creditorilor CEH.
Primul termen al licitaţiei de vânzare a Termocentralei Mintia a fost stabilit pe 15 iulie, însă atunci nicio firmă nu a fost interesată de ofertă, aşa că procedura a fost reluată pe 29 iulie.
„La licitaţia desfăşurată astăzi nu a participat niciun ofertant. Licitaţia va fi reluată în data de 12 august, în aceleaşi condiţii”, a declarat vineri, pentru AGERPRES, administratorul judiciar al CEH, Emil Gros.
Preţul de vânzare al termocentralei a fost stabilit la 91,23 milioane euro, fără TVA, acesta urmând să fie păstrat şi la cel de-al treilea termen de licitaţie, stabilit pentru 12 august. În cazul în care activul nu va fi valorificat, condiţiile de preţ şi locaţie şi licitaţie vor fi menţinute şi la următorul termen din 26 august, aprobat de creditorii societăţii.
Procedura de valorificare a acestui activ a fost aprobată de adunarea creditorilor CEH în cadrul şedinţei convocate de administratorul judiciar, SC Expert Insolvenţă SPRL, la data de 20 mai 2022.
Printre condiţiile impuse de Ministerul Energiei companiei care va achiziţiona termocentrala se află şi obligativitatea realizării unei noi capacităţi energetice de 800 MWh în bandă pe gaz metan şi energie regenerabilă până la finele anului 2026.
Termocentrala Mintia face parte din CEH şi este compusă din terenuri în suprafaţă de 329,8 ha şi construcţii, precum şi bunurile mobile şi echipamentele aferente.
Termocentrala a fost oprită în martie 2021 din cauză că nu mai avea cărbune şi personalul a fost disponibilizat.