Nicușor vânează ciori
Epuizat probabil de discuțiile cu sindicaliștii de la STB, în urma unei greve din care n-a câștigat nimeni, dar de pierdut au pierdut toți bucureștenii, ce și-a zis primarul general, Nicușor Dan? „Ia să mă relaxez eu nițel, cu ceva lejer.” Și, el fiind un personaj aristocrat, rafinat și cu prestanță, normal că s-a gândit să se relaxeze ca aristocrații: la vânătoare. Cum însă prin București nu se găsesc nici vulpi, nici lupi și nici urși – deși ăștia s-ar putea să vină curând, la tomberoanele Clotildei – Nicușor s-a decis să vâneze ciori. Mai precis ciorile din Cișmigiu, care, ne-a anunțat el, reprezintă o gravă problemă pentru București. Primarul a explicat cum ciorile stau toaaată ziulica pe gropile de gunoi din jurul Capitalei, unde iau micul dejun, prânzul și cina, după care se refugiază în copacii din Cișmigiu, unde e mai cald cu câteva grade decât în restul orașului. Așa că toată noaptea ele cuibăresc în parc și se găinățează non-stop, ba cele care nu ies să ia masa în oraș stau acolo și peste zi, de nu mai poate trece bucureșteanul prin Cișmigiu, că se și trezește cu o decorație pe palton. Da, dar trăim în secolul XXI, așa că Nicușor nu mai putea ieși să tragă cu pușca-n ciori, ca pe vremea lui Creangă – nu de alta, dar risca și să se sesizeze etern vigilentul domn Muraru de la PNL și să-i facă plângere pentru „aluzii rasiste”. Prin urmare, Nicușor a organizat mare concurs, cu licitație și tot tacâmul, pentru stârpirea ciorilor prin metode ecologiste. Iar ieri ne-a anunțat că are și un câștigător, mai precis o firmă care s-a angajat să alunge ciorile din Cișmigiu contra sumei de 500.000 de lei.
Culmea coincidenței, fostul șef al Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu, îi oferise lui Nicușor, cu doar câteva zile în urmă, o soluție mult mai eficientă și mai ieftină: cu doar 60.000 de lei și fără să agreseze pe persoană fizică nici măcar o singură cioară, s-ar fi putut rezolva problema. De ce a fost nevoie să se aloce de la buget o sumă de aproape zece ori mai mare? După cum putem observa, în lumea lui minunată, din care nu reușește să-l scoată nimeni, flora și fauna sunt mult mai importante pentru primarul Nicușor decât oamenii, decât bucureștenii care trăiesc la Capitală și plătesc impozite. Zic asta pentru că o altă preocupare de prim rang a edilului a fost preluarea administrării Deltei Văcărești, pe care, după eforturi intense, Nicușor a reușit să o obțină, urmând să colaboreze de acum acolo cu primarul sectorului 4, pesedistul Băluță, într-o frumoasă continuare a guvernării PNL + PSD = USL.
Carevasăzică, în curând bucureștenii se vor plimba liniștiți prin Cișmigiu, fără teamă de ciori, și vor putea vizita și veritabilul parc natural din Delta Văcărești, bucurându-se de frumusețea naturii. Este adevărat, seara se vor întoarce iar în apartamentele lor unde nu este nici apă caldă, nici căldură, dar ce să le fac, dacă s-au născut oameni și nu hârciogi, rațe sălbatice sau ce știu eu ce alte viețuitoare mai cuibăresc prin delta din buricul târgului? Nu sunt cârcotaș, știu că Nicușor s-a confruntat cu probleme grave, fiindcă duduia Firea și famiglia ei de pile, cunoștințe și relații au jupuit bugetul ani de zile, sifonând banii pe iepurași și ouă de carton, pe paranghelii și bâlciuri cu călușei, dar chiar nu o avea și el pe nimeni, acolo, pe la comunicare, să-l tragă de mânecă și să-i zică „Șefu, șefu, mai ușor cu banii pentru ciori și delte, hai să mai reparăm o țeavă de căldură și pentru bucureșteni”? Nimeni nu așteaptă minuni, știm cu toții că Nicușor o fi el magician cu cifrele, dar cât o fi de magician, nu poate transforma câteva miliarde pe minus, tocate de Madam de Sârmancour, în câteva miliarde pe plus. Însă putea măcar să ne arate că se zbate să schimbe ceva. În loc să stea în turnul lui de fildeș din primărie, ca să nu-l mai vedem cu lunile și să ne întrebăm „Om mai avea primar?”, iar când se arată, în sfârșit, să ne dea impresia că e contele de Monte Cristo, cu claia aia de păr pe cap, Nicușor putea să fie în stradă zi de zi. Să meargă prin piețe, să vadă ce-l nemulțumește pe bucureștean, să vadă traficul, mai groaznic decât pe vremea soaței lui Pandele, să stea cu muncitorii care repară țevi, pe scurt să vadă cei ce l-au votat că se zbate, că încearcă să miște lucrurile, nu că stă izolat, departe de bucureșteni congelați și de țevi sparte.
Pe când așa, ce face Nicușor? Se preocupă de ciorile din Cișmigiu și de hârciogii din Delta Văcărești, de parcă ăștia l-ar fi votat! Dar te pomenești că asta o fi vreo strategie de-a lui, n-ați auzit că matematicienii de geniu gândesc contraintuitiv? Poate că asta o fi ideea genială a lui Nicușor: să alunge ciorile din Cișmigiu și să-i cazeze în locul lor pe bucureștenii care îngheață prin apartamente. Păi n-ați auzit că în copacii din Cișmigiu e mai cald cu câteva grade decât în restul orașului?
Citește și:
Nicușor Dan a propus creșterea gigacaloriei la 280 de lei
Marius Lulea(AUR): După catastrofa Firea a venit catastrofa Nicușor Dan
Nicușor, pricepi ceva? În 2020 „mafia” construcțiilor a produs 9-10% din PIB