Nicușor și Predoiu „înnoiesc” justiția. „Nouă”, nu vouă Sub masca reformei și a modernizării instituționale, Nicușor Dan și Cătălin Predoiu încearcă să livreze
României o justiție „nouă”. Doar că „noua” justiție nu este pentru cetățeni, nu este pentru victimele abuzurilor și nici pentru statul de drept. Este o justiție croită pe interesele lor politice, gândită să fie controlabilă, previzibilă și docilă.
Discursul oficial vorbește despre eficiență, stabilitate și „echilibru între puteri”. În realitate, ceea ce se conturează este un sistem în care numirile-cheie rămân la mâna politicului, în care magistrații incomozi sunt marginalizați, iar dosarele sensibile sunt împinse la sertar. Reforma promisă nu taie carnea corupției, ci îi schimbă doar pansamentul.
Cătălin Predoiu, veteran al sistemului, este exponentul perfect al continuității. A fost prezent în toate etapele în care justiția a fost „ajustată” astfel încât să nu deranjeze prea tare puterea. Sub el, marile rețele de influență au supraviețuit, iar responsabilitatea a devenit o noțiune elastică. Astăzi, Predoiu revine cu aceeași rețetă: mult limbaj tehnic, puține rezultate reale și zero asumare pentru eșecurile trecutului.
De cealaltă parte, Nicușor Dan își joacă rolul de garant al „normalității”. Vorbește calm, tehnic, fără excese. Dar tocmai această aparență de neutralitate ascunde o problemă majoră: acceptarea unui aranjament politic care menține justiția sub control. Tăcerea lui în fața derapajelor și disponibilitatea de a gira compromisuri periculoase arată că „independența” invocată este mai degrabă decorativă.
Noua construcție instituțională nu urmărește să redea încrederea publică, ci să reducă riscurile pentru cei aflați la putere. O justiție cu adevărat independentă ar produce anchete incomode, ar răscoli arhive și ar pune sub semnul întrebării cariere politice consolidate. Or, exact asta nu se dorește. Se dorește liniște, predictibilitate și control.
Cetățenilor li se spune să aibă răbdare, să creadă în proces, să nu „politizeze” subiectul. Între timp, deciziile se iau în cerc restrâns, iar direcția este clară: o justiție „nouă”, dar numai pentru cei care o pot manevra. Pentru restul, rămâne aceeași ușă închisă, aceeași așteptare fără sfârșit și aceeași senzație că legea nu este egală pentru toți.
Aceasta nu este reforma pe care o așteaptă România. Este doar o reambalare a vechiului sistem, cu fețe mai lustruite și vorbe mai atent alese. Justiția nu devine mai dreaptă când este „înnoită” de politicieni, ci doar mai ușor de folosit împotriva celor fără putere.
