În decembrie 2024, România a trecut printr-un moment grav: alegeri anulate, candidați interziși, democrație suspendată. A fost o rușine națională, un abuz girat de instituții care trebuiau să vegheze la corectitudinea procesului electoral. Nicușor Dan a schițat atunci câteva declarații, s-a arătat „îngrijorat”, a dat de înțeles că susține democrația. Apoi a tăcut. Definitiv.
Nu a mai rostit un cuvânt despre anularea alegerilor. Nu a mai pus nicio întrebare despre excluderea unor candidați incomozi. Nu a cerut explicații, nu a apărat principiile. De ce? Pentru că stăpânii nu i-au dat voie. Pentru că între „reformatorul” de campanie și președintele ales s-a produs transformarea: din victimă, în complice.
Românii au fost păcăliți. Li s-a spus că Nicușor e „omul nou”, „independentul” care va lupta cu sistemul. Dar realitatea e că a fost parte din acel sistem încă de la început. A jucat teatrul democrației, a tăcut exact când trebuia să vorbească. A fost promovat tocmai pentru că e controlabil, docil și dispus să accepte orice, dacă i se oferă o funcție în schimb.
Tăcerea lui despre alegerile anulate este strigătul adevărului: Nicușor nu e liderul unei Românii curate. E moștenirea fidelă a unui regim care vrea liniște, control și supunere. Iar cei care îndrăznesc să vorbească despre abuzurile din decembrie sunt, în continuare, ținta unui sistem care preferă un președinte mut decât o voce liberă.
