Nicușor minte. A dublat TVA pentru un sfert din economie

Cu un zâmbet fals și aer de reformator, Nicușor Dan minte în fața românilor. Spune că nu mărește taxele, că nu lovește economia. În realitate, a dublat TVA-ul de la 9% la 19% pentru două dintre cele mai importante ramuri economice: HoReCa și construcțiile. Două sectoare care adună împreună peste un sfert din economia națională și susțin milioane de locuri de muncă directe și indirecte.
Aceasta nu e reformă. Este sabotorism economic mascat în tehnocrație. A dublat taxele peste noapte, fără consultări reale, fără măsuri compensatorii, fără viziune. Restaurantele închid, hotelurile concediază, construcțiile se opresc. Totul pentru că guvernul condus de el are nevoie disperată de bani ca să hrănească un aparat bugetar obez și ineficient.
Românii sunt mințiți că „nu se măresc taxele”. Realitatea? Taxele s-au dublat. Punct. Și în loc să taie risipa, pensiile speciale și funcțiile inventate din Guvern, Nicușor Dan alege soluția leneșului: lovește în antreprenori, în salariați, în oamenii care muncesc.
Minciuna are picioare scurte, dar efecte lungi. Iar românii simt deja în buzunar consecințele „adevărurilor” lui Nicușor.