Nicușor Dan: „Vom fi într-o oarecare suferință în 2026”

Președintele Nicușor Dan a declarat că și anul viitor va fi greu, iar abia la finele lui 2026 lucrurile vor intra pe un făgaș normal.
Mediul economic și populația vor avea probleme și anul viitor, dar președintele se arată optimist.
„Chiar dacă anumite lucruri s-au făcut în viteză, chiar dacă anumite lucruri se puteau face poate altfel, mesajul meu este de stabilitate. Şi 2026 va fi mai simplu, pentru că vom porni cu un buget care va fi adaptat realităţilor”, a spus Dan, referindu-se la situaţia economică a României.
Șeful statului apreciază că „România, mediul economic, populaţia, vor fi în oarecare suferinţă” și anul viitor.
„Sfârşit de 2026 este, în opinia mea, capătul tunelului şi mă bucur că aţi menţionat OECD. Suntem în grafic, din nou toată lumea este aliniată pe acest obiectiv şi sfârşitul lui 2026 este un termen pe care noi toţi ni-l asumăm. Și mulțumim AmCham pentru suportul pe care l-a dat României în toată această perioadă”, a spus preşedintele.
Președintele a recunoscut în fața oamenilor de afaceri americani că România nu are un plan de țară pentru reforma statului și că administrația, în special la nivelurile medii și de jos, blochează orice inițiativă reală de schimbare.
„Deși există bună intenție în multe zone din administrația publică din România, nu vedem o emergență de reformă de la nivelurile medii și de jos ale administrației, și atunci e foarte important ca, în procesul de reflexie despre cum să facem această reformă, mediul privat să fie implicat și de-asta dialogul cu dumneavoastră este foarte important”, a spus Dan.
Toate aceste declarații au fost făcute de președintele Nicușor Dan în cadrul participării sale la AmCham (The American Chamber of Commerce in Romania) CEO Business Forum 2025, desfășurat la Hotel InterContinental Athénée Palace din Capitală.