Politică

Nicușor Dan nu face parte din nicio echipă. Joacă pentru el și pentru interesele altora, din afara țării. Restul sunt doar pioni pe tabla de joc

PSD, PNL și USR cred că l-au pus președinte ca să le servească interesele. L-au susținut în tăcere, l-au împins în față, convinși că vor trage sforile din umbră. Dar Nicușor Dan are altă agendă. Nu e interesat de consens, ci de control.

În loc să se consulte cu partidele care l-au adus la Cotroceni, Nicușor merge pe cont propriu. Refuză să negocieze, ignoră majoritatea parlamentară și joacă un rol de forță, de parcă ar fi fost ales cu 80%, nu cu sprijinul unor calcule politice fragile.

În spatele ușilor închise, pregătește altceva. Vrea să preia toată puterea, să își impună oamenii în instituții, să schimbe regulile jocului în favoarea lui. PSD și PNL încă nu au înțeles că au fost folosiți. Iar USR, ca de obicei, bate din palme fără să priceapă că a fost lăsat pe margine.

Nicușor Dan nu face parte din nicio echipă. Joacă pentru el și pentru interesele altora, din afara țării. Restul sunt doar pioni pe tabla de joc.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button