Știrile 60m.RO

Nicușor Dan nu consideră oportună exploatarea aurului de la Roșia Montană

Președintele României, aflat într-o vizită la Roșia Montană alături de familie, a declarat că la momentul actual nu consideră oportună o eventuală exploatare a aurului de acolo deoarece „potenţialul, şi identitar, dincolo de economic, e mult mai mare păstrând, decât răzând tot”.

„Dacă vorbim de aur şi tehnologia din ziua de azi, e exclus mineritul, ca să fie foarte clar. Adică, pentru nivelul de resurse pe care îl avem aici şi tehnologia pe care o avem azi, nu se poate face minerit decât distrugând tot şi nu se poate asta. Potenţialul, şi identitar, dincolo de economic, e mult mai mare păstrând, decât răzând tot”, a afirmat Nicușor Dan, răspunzând la întrebările reporterilor.

El consideră că pe viitor nu poate fi exclusă o eventuală exploatare a aurului de la Roșia Montană dacă apar noi tehnologii în acest sens.

„Fără minerit cu tehnologia de azi. Dacă peste 50 de ani o să fie nişte tehnologii, cu atât mai bine”, a conchis șeful statului.

Nicușor Dan și familia lui s-au aflat luni la Roșia Montană, unde președintele a vizitat Galeriile romane și s-a întâlnit cu voluntari ai campaniei „Adoptă o Casă la Roșia Montană”, un program de salvare a patrimoniului.

În anul 2021, zona minei de la Roşia Montană a fost înscrisă în Lista Patrimoniului Mondial al UNESCO, pentru un ansamblul considerat „excepţional” de galerii romane datând din secolul al II-lea, despre care oficialii UNESCO afirmau că este „cel mai important şi mai vast cunoscut”.

În 2015, Gabriel Resoursces a dat în judecată statul român pentru blocarea proiectului de exploatare a aurului de la Roșia Montană, reclamând presupuse prejudicii financiare și de activitate cauzate de această decizie și cerând despăgubiri de 6,7 miliarde de dolari. Compania canadiană a pierdut procesul în 2024.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button