Decizia lui Nicușor Dan de a intra în cursa prezidențială împotriva Elenei Lasconi, candidata oficială a USR, este nu doar surprinzătoare, ci și o sfidare deschisă la adresa partidului care l-a consacrat. În loc să sprijine un front unit, fostul lider USR pare hotărât să joace împotriva propriilor interese politice.
Deși Elena Lasconi beneficiază de sprijinul formal al USR și al unei bune părți a electoratului de centru, candidatura lui Nicușor Dan creează o ruptură evidentă. În loc să fie o figură care unește și consolidează opoziția, Dan aduce confuzie și fragilizează șansele partidului de a accede la președinție.
Mai grav, această candidatură pare să fie doar o schemă bine calculată pentru a accesa fondurile rambursate de stat în campaniile electorale. Grupuri de interese aflate în umbră susțin acest demers, cu scopul de a derula o campanie aparent serioasă, dar menită doar să consume bani publici. Sub masca independenței și a voluntariatului, Nicușor Dan urmărește să-și umple buzunarele, folosind donațiile românilor și fondurile publice drept vehicul de îmbogățire personală.
Dacă Nicușor Dan crede că această candidatură îi va aduce relevanță, se înșală amarnic. În ochii electoratului, nu pare altceva decât un politician care, în loc să construiască, alege să distrugă din interior. Iar cine are de câștigat din acest joc? Cu siguranță, nu USR și nici România.
