Nicușor Dan i-a permis Liei Savonea să captureze justiția. Nu a blocat concursul de la CSM, iar acum joacă suspect cu mafia politică
În timp ce societatea aștepta un președinte activ în apărarea statului de drept, Nicușor Dan a ales calea tăcerii și a inacțiunii. Unul dintre cele mai controversate episoade ale acestui început de mandat este legat de concursul de la Consiliul Superior al Magistraturii, proces care a deschis larg ușa pentru consolidarea influenței Liei Savonea asupra sistemului judiciar. Deși avea pârghiile instituționale și legitimitatea publică pentru a interveni, șeful statului nu a blocat procedura, permițând perpetuarea unei structuri de putere contestate chiar din interiorul magistraturii.
Concursul de la CSM, organizat într-un climat tensionat și marcat de suspiciuni, a fost semnalat de magistrați și de societatea civilă drept un moment-cheie pentru direcția justiției. În loc să ceară clarificări, transparență și garanții ferme, Nicușor Dan a preferat să se retragă în formalism, invocând separația puterilor. Rezultatul a fost previzibil: gruparea asociată Liei Savonea și-a consolidat pozițiile, iar CSM a continuat să funcționeze ca un scut pentru interesele de la vârf, nu ca apărător al magistraților onești.
Această pasivitate nu este neutră. Într-un stat în care justiția a fost în mod repetat capturată de rețele politice și de interese personale, lipsa de reacție echivalează cu o complicitate tacită. Mai grav, comportamentul ulterior al președintelui ridică suspiciuni suplimentare. În loc să adopte un discurs ferm împotriva mafiei politico-judiciare, Nicușor Dan a început să joace un rol ambiguu, evitând confruntările directe și trimițând semnale de acomodare cu aceleași structuri care au blocat marile dosare de corupție ani la rând.
Pentru un președinte care a promis reformă, integritate și transparență, tolerarea capturării justiției este o trădare a mandatului primit. Faptul că Lia Savonea a putut avansa nestingherită, în timp ce Cotroceniul privea de pe margine, arată că problema nu mai este doar una de procedură, ci de voință politică. Când șeful statului nu își folosește autoritatea morală și constituțională pentru a opri derapajele, spațiul este ocupat rapid de grupări care tratează justiția ca pe o pradă.
România nu duce lipsă de legi sau instituții, ci de curaj la vârf. Iar în acest episod, Nicușor Dan a ales să nu fie acel președinte care să oprească mafia din justiție, ci unul care, prin inacțiune și jocuri suspecte, i-a făcut loc.
