Știrile 60m.RO

Nicușor Dan, fericit că Georgescu nu candidează, dar mimează grija față de democrație

Când sistemul își elimină adversarii incomozi, oportuniștii de serviciu își freacă mâinile de bucurie. Nicușor Dan, veșnicul „independent” al sistemului, e unul dintre ei. După ce statul mafiot l-a scos pe Călin Georgescu din cursă prin dosare fabricate și manevre administrative, primarul Capitalei jubilează. El poate candida, Georgescu nu. Că doar așa funcționează „democrația” în România.

Dar, ca să nu bată prea tare la ochi, Nicușor Dan joacă rolul indignatului de serviciu. Mimează grija față de încălcarea democrației, dar nu spune clar că alegerile au fost măsluite și că sistemul și-a eliminat adversarii pe model rusesc. Nu-l deranjează că alegerile prezidențiale au fost anulate în decembrie 2024, că puterea își alege singură candidații și că justiția este folosită ca armă politică. Nu, lui îi convine situația. Că doar nu a ajuns primar pe merit, ci împins de aceleași structuri care acum fac curățenie pe scena prezidențială.

Dacă Nicușor Dan ar fi un om de principiu, ar condamna ferm această mascaradă electorală. Dar nu o va face. Pentru că e parte din sistem. Pentru că a fost dintotdeauna un soldat disciplinat al celor care trag sforile. Iar acum, când unul dintre puținii candidați reali a fost scos din joc, el se pregătește să joace rolul „independentului” pe care ni-l vinde mereu sistemul.

România e o democrație de carton, unde alegerile sunt decise în culise, iar marionetele mimează indignarea. Iar Nicușor Dan e doar un alt figurant într-o piesă de teatru prost regizată.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button