Nicolae Voiculeț: Guvernele Orban-Cîțu și-au arătat disprețul pentru o țară întreagă, dar și pentru artiști

Distribuie acest articol!

Am studiat muzica de la vârsta de 4 ani, pe două continente. Am promovat România și cultura națională pe multe scene ale lumii, pentru ca acum să trăiesc cea mai mare dezamăgire generată de acest sistem dezinteresat, care ne impune cu brutalitate dezintegrarea culturii, a artei, a valorilor spirituale și naționale.

În ultimul an, Guvernele Orban-Cîțu și-au arătat disprețul pentru o țară întreagă, dar și pentru artiști care oricum nu aveau un statut definit. Artiștii nu au pensie dacă nu sunt angajați la stat și nu sunt ajutați în cazuri de forță majoră.

Mulți dintre cei de la „putere” parcă își doresc să ne vadă cerșetori la colț de stradă, pentru că nu au nevoie de cultură, nu au nevoie de oameni spirituali, sau de modele pentru societate. Ei construiesc doar mase de manevră, îndeplinesc agende impuse de la Bruxelles și execută protocoale de dezintegrare națională.

E un mare păcat că arta și artiștii au fost aruncate la gunoi de niște politruci înscăunați la putere prin jocuri politice murdare, care nu au niciun pic de cultură și de respect pentru valorile României. Prin comportamentul lor au arătat că nu știu să mențină și să întrețină ceea ce au moștenit și că nu-i interesează nimic altceva, decât interesele și agenda lor personală.

Nivelul unei civilizații o dă gradul de cultură și de artă, pe care acea țară o are! Observ că această „pandemie”, a fost gestionată doar cu răutate și cu multă ură de către acești indivizi „aleși”, care s-au îmbogățit, parvenind peste noapte pe viețile acum întristate ale milioanelor de cetățeni români și chiar pe cadavrele semenilor.

Azi în România dacă ești artist, dacă ești patriot, dacă ești credincios, sau dacă ești român, nu însemni nimic, dimpotrivă, ești persecutat jignit și reeducat! Cu cât restricțiile și greutățile vor fi mai mari, cu atât voi cânta mai mult, pentru că eu nu mă „spăl pe mâini” de publicul meu și de Țara mea!


Distribuie acest articol!
%d blogeri au apreciat: