Românii îl sărbătoresc pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir
Pe data de 26 octombrie, românii sărbătoresc pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, numit Sâmedru în tradiţia populară, iar în 27 octombrie, pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou – Basarabov, patronul oraşului Bucureşti. În aceste zile, peste 300 de mii de români îşi sărbătoresc onomastica.
Dimitrie, un tânăr credincios și cu o educație aleasă, a fost prefect al Tesalonicului. Pentru că L-a mărturisit pe Hristos și pe mulți i-a întors la credință, mai întâi a fost întemnițat, iar mai apoi ucis cu sulițele, la porunca împăratului Maximian.
Trupul Sfântului Dimitrie a fost îngropat cu cinste de către creștini și, după un timp, din mormântul său au început să curgă picături de mir frumos mirositor, prin care s-au săvârșit multe minuni și vindecări. Din acest motiv, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie este numit și Izvorâtorul de Mir și este cunoscut până astăzi ca mare făcător de minuni.
Troparul Sfantului Mare Mucenic Dimitrie
„Mare aparator te-a aflat intru primejdii lumea, pe tine purtatorule de chinuri, cel ce ai biruit pe pagani. Deci, precum mandria lui Lie ai zdrobit si la lupta indraznet ai facut pe Nestor, asa, Sfinte Dimitrie, roaga pe Hristos Dumnezeu sa ne daruiasca noua mare mila!”