Știrile 60m.RO

Nicolae Ciucă – pionul obedient al PSD care pretinde că luptă pentru democrație

Nicolae Ciucă încearcă să își construiască imaginea de lider independent și democrat, dar realitatea ne demonstrează exact opusul. În declarația sa recentă, în care se prezintă ca un candidat pentru libertate și democrație, acesta afirmă cu emfază că românii vor fi cei care decid finala prezidențială și că PSD nu va pune mâna pe întreaga putere. Totuși, ce face Ciucă în realitate? Colaborează cot la cot cu PSD, sprijină politicile acestui partid și este parte integrantă din guvernul pe care acum încearcă să îl prezinte drept dușmanul democrației.

Să nu uităm că Nicolae Ciucă și-a început cariera politică sub umbrela PNL, un partid care ar fi trebuit să fie principalul oponent al PSD. Și unde este PNL astăzi? La guvernare împreună cu PSD, susținând aceleași politici corupte și ineficiente care au dus România în colaps. Ciucă își aroga titlul de apărător al democrației, dar cum poți lupta împotriva unui sistem de care ești parte? Când vorbește despre „Cortina Roșie de Fier” pe care PSD ar aduce-o asupra României, uită să menționeze că el însuși este unul dintre cei care țin de colțurile acelei cortine.

Declarațiile sale despre respectarea deciziilor CCR și despre importanța instituțiilor statului sunt doar vorbe goale, menite să distragă atenția de la adevăratele jocuri de culise. Ciucă pretinde că doar românii au dreptul de a decide, dar în realitate, el și camarila sa politică de la PNL, în alianță cu PSD, au vândut acest drept pe bucăți pentru a-și asigura poziții de putere. Cum poate cineva care susține zi de zi guvernul format din PSD să pretindă că luptă împotriva unei concentrări periculoase a puterii?

Nicolae Ciucă este un mincinos dovedit, care astăzi luptă cot la cot cu cei pe care ieri îi critica. Românii merită mai mult decât un candidat care mimează democrația în timp ce susține cel mai corupt și nociv partid din istoria post-decembristă. Dacă PSD reprezintă o amenințare pentru România, atunci Ciucă este unul dintre cei care au permis acest lucru, asigurându-se că nu există o adevărată opoziție.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button