JUSTIȚIE

Se schimbă judecătorii! Primarul infractor Cristian Radu va fi judecat de prietenul său, fostul președinte al Judecătoriei Mangalia

Răsturnare de situație în dosarul în care Cristian Radu, primarul suspendat din Mangalia, este suspectat de luare de mită, în formă continuată (două infracțiuni), spălare a banilor în formă continuată și instigare la folosirea, cu rea-credință, a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia (două infracțiuni).

Începând de azi, 25 mai 2026, dosarul penal în care Cristian Radu a fost trimis în judecată de DNA Constanța NU se va mai afla în atenția completului de judecată prezidat de magistratul Mihaela Voichiţa Niţeanu, de la Tribunalul Constanța, investit inițial cu soluționarea cauzei penale.

Cristian Radu va fi judecat, începând de azi, de judecătorul Mircea Florentin Panait, fostul președinte al Judecătoriei Mangalia, recent promovat la Tribunalul Constanța.

De menționat că, în urmă cu puțin timp, Cristian Radu a ajuns la Tribunalul Constanța, unde începând va fi analizată măsura preventivă sub imperiul căreia se află acesta, respectiv controlul judiciar.

Tot azi, instanța de judecată va analiza și cererea lui Cristian Radu de modificare a obligațiilor controlului judiciar, în sensul eliminării interdicției de a exercita activitatea în exercitarea căreia se presupune că ar fi comis faptele imputate de procurorii DNA Constanța.

Cât timp se află sub control judiciar, Cristian Radu nu are voie, printre altele, să exercite activitatea în exercitarea căreia se presupune că ar fi comis faptele imputate de procurorii DNA, respectiv primar al municipiului Mangalia.

Rămâne de văzut care vor fi deciziile de azi ale judecătorului Mircea Florentin Panait.

Panait Mircea Florentin face parte din noul lot de judecători promovat recent la Tribunalul Constanța, mai multe detalii putând fi citite accesând link-ul de mai jos:

Trimiterea în judecată reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Cimpoi Adrian

Adrian Cimpoi este jurnalist și redactor în cadrul publicației 60m.ro.Este absolvent al Universității din București și are experiență în presa online și televiziune. În cadrul 60m.ro urmărește în principal subiecte din domeniul politic, administrație publică, actualitate și societate.Domenii editoriale: Politică, administrație, societate, actualitate.Publicație: 60m.ro Grup media: 60M Media GroupContact editorial: [email protected]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button