CNCD: Interzicerea accesului elevilor cu febră la examene este discriminare indirectă

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării consideră că interzicerea accesului elevilor cu temperatură de peste 37,3 grade Celsius la examenele naţionale reprezintă „discriminare indirectă”. Avocatul Poporului spune că se pot găsi soluții alternative interzicerii accesului copiilor cu febră.
CNCD a formulat acest punct de vedere la solicitarea Avocatului Poporului, care analizează Ordinul comun al Ministerului Educaţiei şi Ministerului Sănătăţii nr. 4259/827/2020, prin care nu se permite accesul candidaţilor la examenele de evaluare naţională şi bacalaureat din 2020, dacă temperatura lor corporală măsurată depăşeşte limita de 37,3 grade Celsius.
Colegiul director al CNCD a avut în vedere prevederea din art. 2, alin. 3 din O.G. 137/2020, potrivit căreia „sunt discriminatorii (…) prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), faţă de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate şi necesare”.
Conform CNCD, scopul măsurii analizate este de a asigura protecţia tuturor participanţilor la examen din punct de vedere medical.
Scopul urmărit prin impunerea condiţiei este unul legitim. Colegiul director al CNCD constată însă că măsura aleasă pentru a atinge scopul legitim nu este adecvată şi necesară din mai multe considerente:
- nu există o cercetare medicală care să dovedească faptul că o persoană care are temperatura corpului de 37,3 grade Celsius este purtătoare de SARS-CoV-2:
- este de aceeaşi notorietate faptul că purtătorii acestui virus pot avea temperatura corporală în parametri normali, din acest motiv ei fiind numiţi asimptomatici;
- există o serie de factori care nu sunt de natură medicală ce generează o creştere a temperaturii corporale peste pragul de 37,3 grade Celsius.
De asemenea, toţi elevii au obligaţia să respecte regulile de distanţare socială, respectiv dezinfecţie, pentru prevenirea transmiterii infecţiei. Din acest motiv, condiţia limitei temperaturii corporale reprezintă doar un indiciu şi nu constituie o certitudine medicală a existenţei infecţiei SARS-CoV-2, prevede punctul de vedere formulat de CNCD.
Colegiul director al CNCD a constatat că măsura nu este necesară şi proporţională cu scopul legitim urmărit. Soluţia care să asigure atât atingerea scopului urmărit, cât şi eliminarea efectelor discriminatorii ar putea fi asigurarea unor săli în care elevii a căror temperatură corporală depăşeşte 37,3 grade Celsius să susţină examenele, menţionează CNCD.
Conform sursei citate, interzicerea accesului elevilor care au un anumit nivel al temperaturii corporale la examenele naţionale din 2020 are ca efect „încălcarea exercitării dreptului la educaţie, în condiţii de egalitate”. Prin dreptul la educaţie se înţelege şi dreptul elevilor de a fi evaluaţi în condiţii egale, beneficiind de aceleaşi subiecte şi de aceleaşi criterii de evaluare.
„Mai mult, se pune următoarea întrebare: ce se întâmplă dacă elevii care se prezintă la sesiunile secundare sunt măsuraţi cu o temperatură corporală peste limita stabilită?”, se arată în punctul de vedere al CNCD.
Colegiul director recomandă instituţiilor competente să identifice şi să aplice măsuri care asigură atât dreptul la educaţie, în condiţii de egalitate, cât şi prevenţia răspândirii SARS-CoV-2.
CNCD menţionează că punctul de vedere a fost adoptat cu majoritatea de voturi a celor prezenţi (6 voturi pentru şi un vot împotrivă).
„Mi se pare un punct de vedere foarte bine argumentat, dânşii consideră că ne-am afla în faţa unui caz de discriminare indirectă, deci o discriminare care nu este dorită, nu este intenţionată, dar se produce, având în vedere felul în care se desfăşoară lucrurile (…). Văd ca la final CNCD face chiar şi o recomandare Ministerului Educaţiei, să revină asupra acelui ordin şi să găsească o altă formulă prin care toţi elevii să poată să participe la aceste examene şi de evaluare naţională şi de bacalaureat în condiţii de egalitate şi am observat că sugestia dată de ei coincide de fapt cu un lucru pe care şi eu l-am spus în alte interviuri – se poate gândi la o încăpere în care să fie puşi cei care ar avea temperatura mai mare decât standardul normal”, a declarat Renate Weber, Avocatul Poporului, joi, pentru Agerpres.
Ea este de părere că, dacă se doreşte acest lucru, se poate găsi şi o formulă prin care să se asigure supravegherea elevilor.
„Fie că un profesor care ar merge acolo ar fi echipat cu toate cele necesare, mai sunt şi camerele de supraveghere, deci, dacă există dorinţa de a rezolva în favoarea elevilor şi în favoarea unui tratament nediscriminatoriu, sunt convinsă că se găsesc modalităţi”, a menţionat Renate Weber.
Ea a spus că AP va formula o recomandare către Ministerul Educaţiei prin care va cere găsirea unei soluţii.
„Noi altceva nu putem decât (să formulăm – n.r.) o recomandare, aşa cum prevede legea şi o vom face într-un mod (…) oficial, formal, mâine cu siguranţă, în care să solicităm găsirea unei soluţii prin care toţi aceşti copii, inclusiv cei care ar fi găsiţi cu temperaturi de peste 37,3 grade Celsius, să poată să participe la susţinerea acestor examene acum, odată cu colegii lor”, a adăugat Renate Weber.
Sursa: www.digi24.ro
- Peskov sugerează că, dacă o rachetă Tomahawk ar fi trasă asupra Rusiei, Moscova ar putea răspunde nuclearKremlinul transmite duminică, prin intermediul purtătorului de cuvânt Dmitri Peskov, că Rusia este profund îngrijorată de posibilitatea ca SUA să furnizeze rachete Tomahawk Ucrainei, avertizând că războiul a ajuns într-un moment dramatic, cu o escaladare din toate părţile, relatează Reuters. „Subiectul rachetelor Tomahawk este extrem de îngrijorător”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri …
- Primarul uneia dintre cele mai bogate comune atacă Guvernul: Miniștrii PNL sunt niște USR-iști. Nu este niciunul liberal autenticValentin Dorel Pojar, primarul comunei Jucu din județul Cluj, critică guvernarea liberală și laudă PSD-ul pentru stabilitate. Primarul liberal Valentin Dorel Pojar a afirmat că „Primarii liberali au spus foarte clar, acolo în discuțiile noastre, noi avem foarte mare noroc cu PSD-ul că mai ține în frâu niște măsuri care ne-ar spulbera pe toți, gen tăieri de salarii, …
- AUR a depus moțiune simplă împotriva ministrului Economiei: instituția a devenit casă pentru șomerii din USRPartidul AUR continuă lupta împotriva Guvernului care a sărăcit țara! Ministrul rezist de la Economie este vizat de o moțiune simplă în Parlament, care va fi dezbătută mâine. AUR îl acuză pe Miruță că ar fi politizat ministerul și că ar fi favorizat persoane apropiate de partidul său. AUR a depus o moțiune simplă împotriva …
- Revin ploile și ninsorileÎncepând de duminică noapte, o masă de aer rece va traversa România, iar vremea se va răci semnificativ. Temperaturile vor scădea treptat, mai întâi din nordul țării, iar ulterior către întreaga țară, anunță meteorologii. Weekend-ul care tocmai urmează să se încheie a adus temperaturi blânde de toamnă, ce au urcat până la 22 de grade în …
- Românii nu cred că Armata Română nu poate rezista mai mult de 48 de ore în fața unei agresiuni militare„Are armata Română are capacitatea de a rezista 48 de ore, în cazul unui atac, așa cum se specifică în regulamentul NATO?”, au fost întrebați românii într-un sondaj Avangarde. Aproape jumătate dintre ei cred că nu. Potrivit Avangarde, sondajul a fost realizat telefonic (metoda CATI), pe 920 de persoane peste 18 ani, în perioada 6-10 octombrie. …