Politică

Negocierile cu guvernul zero au ajuns la un numitor comun: Profesorii ar urma să primească o parte din măririle salariale cerute

O ordonanță ar urma să facă referire la tot ce înseamnă pentru viitor partea salarială pentru cadrele didactice, iar o a doua privind plata a orelor din perioada de greva, cu condiția recuperării lor conform unei planificări.

Ce au transmis pe grupurile de WhatsApp ale cadrelor didactice cei doi lideri sindicali din preuniversitar, Simion Hăncescu și Marius Nistor:

Buna seara!

Din partea Guvernului ni  s-a transmis ca sunt acceptate următoarele:

25% creștere salariala de la data de 1 iunie;

1500 lei anual pentru  personalul didactic  de predare și auxiliar pana in 2027, in luna octombrie;

500 anual pentru personalul nedidactic, pana in 2027;

50% prima transă din noua grila de salarizare, de la data de 1 ianuarie 2024.

Mâine la ora 9 vom fi prezenți la Guvern și vom solicita  proiectul de ordonanța care sa reglementeze cele prezentate mai sus și in momentul publicării in MO, conflictul de munca inceteaza.

Înțeleg ca s a propus și o ordonanță de plata a orelor din perioada de greva, cu condiția recuperării lor conform unei planificări.

Așteptăm să vedem bună credință a guvernului prin publicarea celor promise.

Greva continua pana la data publicării ordonanțelor în monitor (Simion Hancescu)

***

Buna seara! Acum 5 min ni  s-a transmis din partea Guvernului ca solicitările de mai sus sunt acceptate. Adică

25% creșterea salariala

1500 anual ptr pers did de predare și auxiliar pana in 2027

500 anual ptr pers nedid pana in 20027

50% prima transă din noua grila de la 1 ian 2024.

Condiția este de a fi mâine la ora 9 la Guvern ptr a anunța încheierea conflictului.

Rog consultați colegii rapid și ne comunicați in aceasta seara. (Marius Nistor)

***

Duminică, Guvernul urmează să se reunească într-o şedinţă de Guvern, potrivit anunţului Biroului de presă al Executivului

Duminică, Guvernul urmează să se reunească într-o şedinţă de Guvern, potrivit anunţului Biroului de presă al Executivului. Guvernul a mai anunţat că briefingul de presă va fi susţinut de ministrul Educaţiei, Ligia Deca şi de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.

Ministerul Educaţiei a propus, într-un act normativ supus dezbaterii publice, echivalarea probelor orale ale Bacalaureatului cu notele din liceu. De asemenea, evaluarea de clasa a VI-a ar urma să nu se mai ţină.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button