Când se redeschid restaurantele

Virgil Popescu, ministrul economiei, a vorbit, luni seară într-o emisiune, despre redeschiderea mallurilor, dar și a restaurantelor din România.
Conform ministrului economiei, o dată „probabilă” pentru ca restaurantele să poată primi din nou clienți este 1 iulie 2020.
„Eu am fost unul dintre susținătorii deschiderii restaurantelor în această perioadă. Însă există un risc epidemiologic foarte mare. Încercăm ca în următoarea perioadă de relaxare să includem deschiderea restaurantelor. Vorbim de 1 iulie”, a spus Virgil Popescu.
Acesta a precizat că, în ultima perioadă, a avut discuții cu reprezentanții mallurilor, cărora le-a reproșat faptul că au cerut chirie și în perioada pandemiei de coronavirus, când magazinele au fost închise.
„Sperăm să găsim o formă la nivelul ministerului pentru a sprijini magazinele care au avut de suferit în perioada de pandemie. Vor fi bani europeni care vor merge spre hoteluri, HoReCa, evenimente și transporturi”, a precizat ministrul economiei.
„Vor fi bani nerambursabili, granturi de 350 de milioane de euro. Vor fi și 550 de milioane pentru investiții. Acolo e nevoie de o coparticipare de 15%”, a conchis Virgil Popescu.
Sursa: www.libertatea.ro
- Viză SUA. De azi intră în vigoare o nouă regulă pentru românii care vor să meargă în Statele UniteRomânii care vor să meargă în Statele Unite și care solicită viză temporară trebuie să prezinte o copie tipărită a paginii de confirmare cu codul de bare, pentru a dovedi că au folosit același formular de cerere la programarea interviului. Modificarea intră în vigoare de azi, 7 aprilie. Reamintim că în 25 martie Guvernul Statelor Unite …
- Marine Le Pen anunță o luptă pașnică pentru „drepturile civile” ale francezilor. „Vom lua exemplu de la Martin Luther King”Lidera extremei drepte franceze Marine Le Pen, condamnată la cinci ani de ineligibilitate cu aplicare imediată, pentru deturnare de fonduri publice, a declarat că va contesta această decizie pe cale „democratică” şi „paşnică”, invocând lupta pentru drepturile civile dusă în SUA de pastorul Martin Luther King Jr., informează duminică AFP, preluată de Agerpres. „Lupta noastră …
- Măsuri drastice în Slovacia și Ungaria pentru a controla focarele de febră aftoasă; Austria închide puncte de frontierăSlovacia și Ungaria se confruntă cu primele focare de febră aftoasă din ultimele cinci decenii, determinând autoritățile să implementeze măsuri stricte, inclusiv mobilizarea armatei și restricții de circulație. Austria a anunțat închiderea unor puncte de trecere a frontierei pentru a preveni răspândirea bolii. În martie 2025, Slovacia și Ungaria au raportat primele cazuri de febră …
- Piedone, acuzat că l-a implicat pe un angajat al Primăriei Sectorului 5 în controalele ANPC: „Este prietenul meu”Jurnalistul Dragoș Pătraru susține că un angajat al Primăriei Sectorului 5, Mihăiță Decu, a participat la acțiunile de control efectuate de ANPC alături de Cristian Popescu Piedone. Deși Decu a declarat că a fost implicat doar în timpul liber, situația ridică semne de întrebare privind colaborarea dintre instituții și utilizarea resurselor umane din afara cadrului …
- Ucraina, dependentă de Starlink,rețeaua de sateliți a lui Elon Musk: UE încă încearcă să găsească alternative viabileStarlink, rețeaua de sateliți a lui Elon Musk, a devenit infrastructura esențială pentru comunicațiile Ucrainei în războiul cu Rusia. Deși Uniunea Europeană caută variante alternative, niciuna nu este, momentan, capabilă să înlocuiască eficiența și capacitatea actualului sistem american. În plin conflict cu Rusia, Ucraina se bazează aproape exclusiv pe rețeaua de sateliți Starlink, deținută de …