Descoperirea care revoluționează felul în care înțelegem universul. Astronomii au reușit să „fotografieze” materia întunecată

O nouă simulare a astronomilor arată felul în care ar putea arăta materia întunecată dacă ea ar fi vizibilă ochiului uman – halouri masive care înconjoară fiecare galaxie din univers.
Asemeni unui schelet, materia întunecată furnizează structura universului. Se crede despre materia întunecată că reprezintă aproximativ 85% din toată materia din univers. Invizibilă ochiului sau telescoapelor astronomii reușesc să o observe doar prin măsurarea efectelor sale gravitaționale asupra materiei vizibile – planete, stele sau galaxii. Se numește materie întunecată dintr-un motiv simplu: ea nu poate interacționa cu lumina fapt ce o face invizibilă, cel puțin tehnologiilor actuale.
Pentru a vizualiza cum ar arăta materia întunecată dacă am putea să o vedem, cercetătorii de la Centrul pentru Astrofizică la Harvard și Smithsonian au creat o simulare complexă care imită compoziția universului, inclusiv materia întunecată. Este prima astfel de simulare care creează un model al universului și materiei întunecate de la Big Bang și până în prezent, spun cercetătorii.

Rezultatul este o reprezentare vizuală a felului în care este distribuită materia întunecată în univers, un model denumit „pânza cosmică”. Materia întunecată arată ca mănunchiuri conectate de filamente lungi, așa cum se poate observa și în imagini. Cercetătorii cred că gaze cosmice călătoresc prin acele filamente în centrul dens al halourilor, iar acolo se adună și formează după mai mult timp stele și galazii.
Nimeni nu are certitudini cu privire la ce compune materia întunecată, ceea ce poate reprezenta un obstacol atunci când este simulată existența ei. Cercetătorii și-au bazat modelul pe cea mai acceptată teorie cu privire la materia întunecată – este formată din particule care interacționează slab și sunt de 100 ori mai masive decât protonii obișnuiți însă au o încărcătură foarte redusă.
Pe lângă vizualizarea mai bună a „pânzei cosmice”, simularea a dus la o altă descoperire – cercetătorii cred că faptul că materia întunecată formează în mod consistent aceleași tipuri de halouri reprezintă o proprietate universală a sa.
Peste tot, materia întunecată se organizează în aceeași formă cu structură similară, indiferent de dimensiunea lor – halourile sunt mai dense în centru și mult mai răsfirate la periferie. Co-autorul studiului, Sownak Bose, descrie descoperirile făcute într-un articol în revista Nature, conform Business Insider: „Aceste halouri sunt formate în epoci diferite ale universului, unele formate prin procese diferite față de celelalte, însă toate se comportă într-un fel predictibil, universal”.
- Sorin Grindeanu: În mandatul meu, PSD nu va face alianță cu AURPreședintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, luni că, în timpul mandatului său, social-democrații nu vor face coaliție sau alianță cu partidul AUR. Sorin Grindeanu a fost întrebat de jurnaliști, la sediul central al PSD, după ședința Biroului Permanent Național al partidului, dacă, în momentul de față, poate spune că PSD nu va face …
- Dani Mocanu, manelistul acuzat de proxenetism, premiat de un primar PNL la un festival pe bani publiciPrimăria din Lunca Ilvei (Bistrița-Năsăud) a cheltuit 400.000 de lei (aproximativ 80.000 de euro) pentru un festival care trebuia să promoveze tradițiile locale, dar care i-a avut cap de afiș pe maneliștii Dani Mocanu, Culiță Sterp și Tzancă Uraganul. Momentul culminant a fost acordarea unei „diplome de excelență” lui Dani Mocanu, un artist fără legătură …
- Andrei Caramitru, revoltat: „E normal să fii plătit ca să stai? “ Critici dure la adresa ajutoarelor socialeAndrei Caramitru lansează un atac virulent la adresa ajutoarelor sociale din România. Economistul susține că acestea descurajează munca, alimentează fraude și încurajează dependența de stat, concluzionând tranșant: „Nu muncești zaci, faci foamea, până la urmă e problema ta”. Economistul Andrei Caramitru avertizează că ajutoarele sociale „empatice” produc efecte dezastruoase pentru economie și societate. În opinia …
- Oana Țoiu, olimpică la pocit Limba Română; a uitat şi cum îl cheamă pe preşedintele Ucrainei numindu-l ‘Vladimir Zelinske’„Ministra” Afacerilor Externe din partea USR, Oana Țoiu, a făcut mai multe greșeli gramaticale și l-a numit pe președintele ucrainean „Vladimir Zelenski” sau chiar „Zelinske”, în timp ce susținea un interviu televizat pentru TVR Info. Țoiu a participat la emisiunea „Culoarele Puterii” din 17 august, la TVR Info, unde a făcut mai multe gafe, mai …
- Cornel Nistorescu: Nicușor Dan nu pare a fi în apele sale. Se mișcă bezmetic, incoerent, ca un om care amînă să-şi ia funcția în primire„Ca unul care urăște profețiile jurnalistice și tot campionatul de citire a gesturilor și expresiilor în stil profiler n-am putut să nu remarc expresia de tristețe și oboseală a celor porniți în așa zisa „debarcare europeană” la Washington. Tot elanul lor de sprijinire a Ucrainei părea învăluit într-o umbră aproape imperceptibilă, ca o mătase de …