Nagorno-Karabah: Azerbaidjanul şi Armenia au ajuns la un acord de încetare a focului
Azerbaidjanul şi Armenia au ajuns sâmbătă la un acord de încetare a focului cu începere de la orele prânzului în regiunea separatistă Nagorno-Karabah, pradă luptelor, a anunţat diplomaţia rusă după negocieri maraton la Moscova între şefii diplomaţiilor de la Erevan şi Baku, scrie AFP.
„Un acord de încetare a focului este anunţat cu începere de la orele 12.00, 10 octombrie 2020, în scopuri umanitare”, a indicat ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, citind un comunicat la finalul negocierilor.
Purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, a precizat ulterior pentru agenţia France Presse că acordul de încetare a focului va începe sâmbătă la prânz.
Ministrul Serghei Lavrov a afirmat că acordul de încetare a focului va permite „schimbul de prizonieri de război, de alte persoane şi de corpuri ale celor ucişi, în acord cu criteriile Comitetului Crucii Roşii”.
Armenia şi Azerbaidjanul au ajuns la o înţelegere să demareze „negocieri substanţiale” pentru o rezolvare paşnică a conflictului cu medierea copreşedinţilor Grupului de la Minsk al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), a precizat ministrul rus.