Politică

Muzeografii șterg pe jos cu Ciolacu: „Afirmaţiile dumneavoastră cu privire la „şantaj” sunt încărcate de neadevăr, bizare şi discriminatorii”

Angajaţii din 80% din muzeele publice din România îi oferă premierului Marcel Ciolacu „oportunitatea culturală de a vizita doar entităţile pentru care Guvernul, în înţelepciunea sa, a considerat că merită o recunoaştere a muncii”, se arată într-un comunicat al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Cultură şi Mass-Media „CulturMedia”. Afirmaţia vine după ce sindicaliştii „au luat act cu îngrijorare şi consternare de declaraţiile publice” ale prim-ministrului, „care jignesc şi desconsideră profund o întreagă categorie profesională”. Ei îi propun lui Ciolacu un contract de voluntariat de patru ore pe zi.

Marcel Ciolacu a afirmat miercuri că şi el „este nemulţumit de multe, dar nu i-a trecut prin cap să boicoteză nişte copii să viziteze, precizând că la acest şantaj nu va răspunde”, „Pentru această ediţie aniversară a Nopţii Muzeelor, angajaţii din 80% din muzeele publice din România, altele decât cele ce au ca ordonator de credite Ministerul Educaţiei, au hotărît să vă ofere oportunitatea culturală de a vizita doar entităţile pentru care Guvernul, în înţelepciunea sa, a considerat că merită o recunoaştere a muncii”, au transmis sindicaliştii. 

În plus, Federaţia Naţională a Sindicatelor din Cultură şi Mass-Media „CulturMedia” afiliată CNS Cartel Alfa „a luat act cu îngrijorare şi consternare de declaraţiile publice pe care le-aţi lansat în spaţiul public, ieri 15.05.2024, care jignesc şi desconsideră profund o întreagă categorie profesională – cea a angajaţilor din sistemul public al protecţiei patrimoniului cultural naţional, respectiv din muzeele publice acreditate, conform legii, din România.

În aceste declaraţii, o premieră tristă în istoria postdecembristă a României, un înalt oficial al statului român instigă la încălcarea prevederilor legale în vigoare referitoare la Codul Muncii, protecţia patrimoniului cultural mobil şi legea voluntariatului şi dezinformează accentuat opinia publică, acuzând un corp profesional de elită de şantaj şi neîndeplinire a obligaţiilor de serviciu”. Umilirea personalului care păstrează şi gestionează 90% din tezaurul cultural al României.

Angajaţii din muzee spun că prin aceste afirmaţii, premierul a reuşit „contraperformanţa de a umili tot personalul care gestionează, manipulează, diseminează, păstrează şi cercetează 90 % din tezaurul cultural al României şi aşa discriminat de diferenţele uriaşe de salarizare faţă de instituţiile de spectacol”, prin efectele OUG 28/2023.„Domnule prim-ministru, discuţiile pentru remedierea situaţiei aberante pe care tot Guvernul României a generat-o prin efectele OUG 128/2023, prin care aţi destabilizat total situaţia din muzeele şi bibliotecile publice, încălcând toate principiile legate de salarizarea echitabilă la muncă, atribuţii şi pregătire egale, au început, la sediul Guvernului încă din ianuarie 2024. Au fost doua întâlniri la sediul Guvernului, în care v-a fost prezentată, prin intermediul Cancelariei şi în prezenţa Ministrului Culturii, situaţia halucinantă pe care aţi generat-o!”, spun ei. 

Totodată, sindicaliştii spun: „Aţi creat situaţii aberante, în care cea mai înaltă treaptă de salarizare din muzeele publice acreditate are salariul de încadrare cu 20 de lei mai mic decât al unui debutant dintr-un muzeu ce are ca ordonator de credite Ministerul Educaţiei! Iar pentru funcţiile similare cu vechime, complexitate a sarcinilor şi încadrare pe cea mai înaltă treaptă profesională, diferenţele de salarizare ajung până la 4000 de lei. De aceea, afirmaţiile dumneavoastră cu privire la “şantaj” şi lipsa negocierilor sunt încărcate de neadevăr şi, cel mai elegant spus, bizare şi discriminatorii!”. 

Muzeografii îi amintesc premierului că evenimentul Noaptea Muzeelor este unul pe care, an de an, „muzeele publice din România îl organizau din fondurile lor proprii şi cu voluntariatul personalului din muzee. La nivel naţional, evenimentul era doar coordonat pentru unificarea activităţilor şi diseminare unitară de către un ONG – RNMR, şi nu de către o autoritate publică! Afirmaţiile dumneavoastră, în condiţiile în care evenimentul se desfăşoară după orele de program, sâmbătă şi în timpul liber al personalului din muzee, cu privire la obligativitatea prezenţei personalului, denotă o instigare la muncă forţată şi la grave încălcări ale Codului Muncii, în condiţiile în care sunteţi, sau ar trebui să fiţi, garantul respectării legilor statului român. Iar dacă sunt doar rezultatul unei informări viciate, vă rugăm să verificaţi din surse credibile şi să dispuneţi măsuri, dacă cineva v-a dezinformat! Cât despre ameninţările voalate, iarăşi unice în istoria postdecembristă la adresa unei întregi categorii profesionale, ele pot denota o necunoaştere a legislaţiei specifice din România. Domnule Prim-Ministru, nu puteţi suplini, nici dumneavoastră şi nici colegii dumneavoastră miniştri personalul acreditat din muzeele publice din România, nici măcar în calitate de voluntari, în condiţiile acestea! Aţi încălca o serie de legi, inclusiv Legea Voluntariatului, în care se specifică clar că activitatea voluntarilor nu poate suplini sau dubla atribuţiile personalului din instituţiile în care se desfăşoară activitatea de voluntariat”.Sindicaliştii îl invită pe premier în depozite, săli de expoziţii, pe şantierele arheologicePrin urmare, sindicaliştii îi pun la dispoziţie lui Marcel Ciolacu „un contract de voluntariat şi vă aşteptăm în oricare dintre muzeele publice, pentru 4 ore pe zi, poate aşa veţi inţelege ce presupune munca de gestionare a patrimoniului cultural şi nu veţi mai ieşi în spaţiul public cu afirmaţii de tipul “boicotează nişte copii să viziteze muzeele” sau “angajaţii să-şi facă treaba pentru care sunt plătiţi”! Veţi avea atunci ocazia să vedeţi un domeniu subfinanţat dramatic, cu o lipsă cronică de personal, în care angajaţii acestuia, pe care ii blamaţi din Olimpul guvernamental, plătiţi cu minimul pe economie, îndeplinesc sarcini ce pot umple cu uşurinţă trei – sau chiar patru fişe separate de post. Vă invităm voluntar, alături de miniştrii dumneavoastră, în depozite, săli de expoziţii, pe şantierele arheologice, în zona atelierelor de educaţie pentru copii şi adulţi, la lecţiile noastre deschise, cu care sprijinim sau chiar suplinim sistemul de învăţamânt, în laboratoarele de restaurare şi conservare, în “bucătăria” în care se şlefuiesc marile expoziţii internaţionale la care apoi tăiaţi festiv panglici! De altfel, ultima expoziţie la care vă fotografiaţi gânditor în faţa unei hărţi, la Roma, era rodul muncii acestor muzeografi români, aceeaşi pe care astăzi îi desconsideraţi, jigniţi şi îi condamnaţi la extincţie ca domeniu”.

Afirmaţia lui Marcel Ciolacu referitoare la îngrădirea dreptului copiilor de a vedea un muzeu nu se susţine, mai ales că, spun sindicaliştii, „aceştia au gratuităţi în tot timpul anului, în toate vacanţele şcolare, muzeele publice din România excelând în a organiza programe şi proiecte speciale, evenimente şi programe educaţionale specifice, cu acelaşi personal, din ce în ce mai redus. Vă solicităm, de asemenea, să nu amestecaţi copiii şi slujbaşii culturii româneşti în declaraţii populiste, cu scop electoral!”. 

În 18 mai, toate muzeele din România funcţionează, ca în fiecare weekend din an, în conformitate cu programul normal de lucru stabilit prin Regulamentul Intern, anunţă Federaţia. Conform comunicatului, „acţiunile de protest nu vizează aşadar o creştere salarială cu 20%, insuficientă pentru remedierea inechităţilor, dar acceptată ca promisiune publică şi neonorată a Guvernului încă din februarie 2024, ci un set complex de revendicări profesionale, care să salveze de la neantizare şi anihilare acest domeniu, al patrimoniului cultural, devenit doar prilej de împăunare patriotardă. Setul de revendicări, pe care federaţia noastră l-a făcut public încă din luna martie, în Declaraţia Manifest, pentru neuitare si o corectă informare, îl ataşăm prezentei scrisori deschise”. 

Federaţia CulturMedia, în numele tuturor angajaţilor din muzeele şi bibliotecile publice din România, altele decât cele din subordinea Ministerului Educaţiei, reprezentând peste 90% din personalul angajat în domeniu, îi solicită scuze publice prim-ministrului „pentru afirmaţiile nefondate şi cu greu calificabile ca responsabile pentru un înalt oficial guvernamental”.Sâmbătă, de Ziua Internaţională a Muzeelor, protestul se va desfăşura între orele 16.00 şi 19.00 în faţa Ministerului Culturii şi de la ora 19.45 în Piaţa Victoriei, alveola centrală.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button