Social

Municipiul Constanța intră în scenariul roșu

Municipiul Constanța a intrat în scenariul roșu, cu o rată de infectare de 3,16 cazuri la o mie de locuitori. În ultimele 14 zile au fost raportate în total 981 de cazuri noi în municipiu. Atunci când se depășește pragul de 3 cazuri la mia de locuitori este obligatoriu certificatul digital pentru mai multe activități.

După ce o localitate atinge incidența de 3 la mia de locuitori este necesară convocarea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență care să adopte această măsură.

La nivelul județului Constanța rata de infectare a ajuns la 2,65 cazuri la o mie de locuitori după ce, în ultimele 24 de ore, au fost raportate 173 de noi cazuri COVID-19.

La nivelul țării, sâmbătă au fost raportate 7676 cazuri noi de coronavirus, continuându-se trendul ascendent al infectărilor.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button