În timp ce firmele românești se sufocă sub povara taxelor, birocrației și controalelor abuzive, marile multinaționale care operează în România își văd liniștite de treabă: fac profituri uriașe, dar plătesc taxe minime. Cum? Prin așa-numitele „optimizări fiscale” – adică exportul profitului.
Gigantul străin vine, deschide o firmă cu patru angajați, încasează milioane și apoi, prin inginerii contabile perfect legale, își transferă câștigurile în paradisuri fiscale sau în sediile-mamă din alte țări. România rămâne cu firimituri: salarii mici, impozite pe salarii și TVA plătit de consumatori.
Transfer pricing, redevențe, consultanță fictivă, comisioane între firme din același grup – toate sunt instrumente prin care profitul real este mutat în afara țării, iar statul român rămâne cu un buget găurit.
Culmea este că în timp ce antreprenorii locali sunt verificați la sânge și impozitați la fiecare pas, multinaționalele sunt tratate cu respect, protejate de autorități și chiar invocate drept „motorul economiei”. Dar ce motor e acela care consumă tot combustibilul și nu lasă nimic înapoi?
România a devenit o colonie fiscală: materia primă pleacă, forța de muncă e ieftină, profitul zboară, iar clasa politică aplaudă.
Cine pierde? Poporul. Cine câștigă? Rețelele internaționale de putere economică, sprijinite de un stat slab, corupt și complice.
Așa se golește o economie din interior. Legal. Elegant. Letal.
