Internațional

Motivul pentru care rușii au dezmembrat calculatoarele și au furat softurile de la Cernobîl

Centrul de măsurare a radioactivităţii din zona de excludere a Centralei nucleare de la Cernobîl a devenit parţial nefuncţional, după ce militarii ruşi au furat, în timpul ocupaţiei din lunile februarie şi martie, softurile echipamentelor, a declarat, pentru AGERPRES, directorul adjunct al centrului, Olexandr Barsukov.

Potrivit sursei citate, armata Rusiei ar fi sustras hardurile calculatoarelor şi programele cu care lucrau specialiştii Centrului de măsurare a radioactivităţii, având suspiciunea că în aceste laboratoare Ucraina ar crea armament nuclear.

„Când ocupanţii au intrat aici, din relatările celor care au rămas aici, au fost desfăcute toate calculatoarele. Ei susţineau că noi aici ne pregăteam pentru crearea armamentului nuclear. Era o informaţie falsă. Au stricat toate computerele şi softul cu care lucrau toate echipamentele pe care le avem aici. Probabil au căutat informaţii. Au scos toate hardurile şi le-au aruncat prin jur. Am încercat să le căutăm şi să le montăm din nou, dar până acum acest lucru a fost imposibil. Conducerea unităţii noastre duce tratative cu diferite companii, inclusiv cu companiile care ne-au furnizat aceste echipamente. Comisia Europeană ne-a ajutat să creăm acest laborator şi în scurt timp ne-au promis că ne vor aduce softuri noi şi vom încerca să repornim aceste echipamente”, a afirmat Olexandr Barsukov.

În prezent, datele cu privire la radioactivitatea din perimetrul protejat al centralei atomice au fost colectate cu ajutorul altui sistem care include 39 de senzori amplasaţi în diferite puncte din zona de excludere şi care transmit informaţii cu privire la nivelul radiaţiilor.

Centrul de măsurare a radioactivităţii din zona de excludere a Centralei nucleare de la Cernobîl este administrat de Întreprinderea de stat specializată „Ecocentru”.

Centrala de la Cernobîl, care a fost afectată de explozia de la 26 aprilie 1986, s-a aflat sub controlul militarilor ruşi în perioada 24 februarie – 31 martie, timp în care aproximativ 1.000 de soldaţi au staţionat în zona de excludere.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button