Politică

Morsa Securistă de la AUR, Dan Dungaciu, încasează ilegal 300 de lei pentru cursuri de la membrii de partid și folosește ilegal sălile Parlamentului României

Partidul AUR a transformat accesul pe listele electorale într-o afacere internă extrem de profitabilă. Sub paravanul unei așa-zise Academii Politice „Titu Maiorescu”, prim-vicepreședintele formațiunii, Dan Dungaciu – supranumit și „Morsa Securistă” – încasează câte 300 de lei de la membrii de partid pentru cursuri obligatorii. Mai grav, există acuzații că pentru aceste activități private și de partid sunt folosite ilegal sălile Parlamentului României.

Lansată cu fast pe 30 martie în cadrul „Institutului de Studii Politice Conservatoare Mihai Eminescu”, condus de deputatul Mihail Neamțu, Academia AUR se dovedește a fi o simplă schemă de colectare a fondurilor. Chiar Dan Dungaciu recunoaște nonșalant că inițiativa „nu e nici master, nici studii”, ci doar „o chestiune in-house”.

Cursuri de „prestigiu” cu profesori anonimi

Programul de formare este împărțit în patru module: formare politică, instituții și administrație publică, legislație și activitate parlamentară, respectiv politică externă și securitate. Fiecare modul costă 300 de lei (cu o reducere la 150 de lei pentru tinerii sub 27 de ani).

Deși partidul promite acces la „expertiză academică de prestigiu” și cursuri susținute de „cadre didactice specializate”, realitatea este cu totul alta. Întrebat de presă cine sunt, de fapt, cei care predau pe banii membrilor, Dan Dungaciu s-a bâlbâit, nefiind capabil să ofere nici măcar un singur nume: „Profesori universitari din cadrul partidului, apropiați de partid sau, mă rog, din afara partidului. Sau oameni care au o experiență suficientă…”, a expediat Dungaciu subiectul.

Gamificarea politicii: Puncte în aplicație pentru un loc pe liste

Miza reală a acestor cursuri nu este însă educația politică, ci condiționarea candidaturilor. Absolvirea este obligatorie pentru oricine dorește o funcție publică sub sigla AUR.

„În funcție de ele poți să candidezi mai departe la funcții în partid sau să fii pe liste. De pildă, dacă ești consilier local sau vrei să ajungi consilier local, trebuie să ai cel puțin un singur modul absolvit”, a explicat Dungaciu.

Mai mult, diplomele cumpărate se transformă într-un sistem de fidelizare digitală: „Ele îți aduc și niște puncte în aplicația pe care o avem la partid. Deci e vorba de un pachet integrat”, a adăugat prim-vicepreședintele AUR.

O practică veche: Banii cumpără locurile eligibile

Această nouă taxă mascată sub formă de cursuri nu face decât să confirme o practică deja înrădăcinată în interiorul partidului condus de George Simion.

În 2024, AUR a fost zguduit de un scandal uriaș de corupție internă, după ce deputatul Ringo Dămureanu a dezvăluit public sumele exorbitante cerute de conducere pentru un loc eligibil la alegerile parlamentare: 100.000 de lei sub formă de donație pentru precampanie și până la 190.000 de lei ca „împrumut” pentru partid.

Deși la acea vreme încerca să minimalizeze situația, susținând că mesajele prin care se cereau bani nu reprezentau o condiție obligatorie, George Simion a recunoscut senin practica, declarând public: „Toți candidații au plătit, inclusiv domnul Becali”.

Astăzi, metoda pare să fi fost doar rafinată. Dacă locurile de parlamentar se vindeau pe sute de mii de lei, funcțiile mai mici de la nivel local sunt acum tranzacționate prin „module academice” de 300 de lei, totul sub privirea îngăduitoare a conducerii corupte care monetizează la maximum ambițiile politice ale propriilor membri.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button