Monitorul Social: Criza COVID-19 duce șomajul din România la cel mai înalt nivel în ultimii trei ani

COVID-19 mărește numărul șomerilor înregistrați oficial la cea mai înaltă cotă din ultimii trei ani, potrivit unui nou infografic despre impactul crizei COVID-19 asupra șomajului din România, realizat de Monitorul Social, proiect al Fundației Friedrich Ebert Stiftung.Conform Institutului Național de Statistică, în luna iunie a anului 2020 în România existau 457 de mii de șomeri, cu o sută de mii mai mulți decât cu un an sau cu șase luni în urmă. Acest număr al șomerilor este cel mai înalt din ultimii trei ani.

Situația provocată de pandemie a afectat în special statutul economic al femeilor. Analizând situația persoanelor cu vârsta peste 24 de ani, se poate observa că ponderea femeilor șomere în populația adultă de sex feminin a crescut cu 48% în termeni relativi față de acum un an (de la 2,5% la 3,7%). Altfel spus, două treimi din creșterea națională a ratei șomajului se datorează intrării în șomaj a femeilor.

Prin comparație, ponderea bărbaților șomeri în populația adultă de sex feminin a crescut cu doar 16% în termeni relativi (de la 3,6% la 4,2%). În termeni absoluți, două treimi din persoanele care au intrat în șomaj în ultimul an sunt femei.Infograficul poate fi consultat AICI.
- Cu ce propuneri vor merge mâine partidele la Cotroceni
Partidele parlamentare sunt chemate luni dimineață, începând cu ora 09:00, la Palatul Cotroceni, pentru consultări oficiale cu președintele Nicușor Dan, în vederea desemnării unui candidat pentru funcția de prim-ministru. Administrația Prezidențială a făcut public programul discuțiilor, formațiunile fiind invitate în ordinea mărimii grupurilor parlamentare. Calendarul consultărilor de la Cotroceni: 09:00 – PSD 10:00 – AUR … - SONDAJ: Peste jumătate dintre români vor alegeri anticipate, iar 82% cred că țara merge în direcția greșită
Peste jumătate dintre români cer alegeri anticipate, într-o țară copleșită de pesimism și neîncredere. Un sondaj CURS realizat în primele două săptămâni din mai 2026 arată că opt din zece români consideră că România se îndreaptă într-o direcție greșită, iar AUR domină clasamentul intențiilor de vot cu 32%. Românii susțin organizarea unor alegeri anticipate Potrivit … - Programul SAFE creează locuri de muncă în Germania și Franța, în detrimentul României
Ministrul Apărării, Radu Miruță, a fost întrebat într-o emisiune la Antena 3 despre beneficiile programului SAFE, în ceea ce privește înființarea de locuri de muncă pentru români. Radu Miruță: Eu nu am un glob de cristal Răspunsul lui Miruță a fost halucinant: el nu face micromanagement în fabrici. Asta, în condițiile în care comanda României, prin … - Rezistul Pîslaru spune că este întreținut de soție. Declarația de avere arată că soția are jumătate din venitul său. Împrumuturile fabuloase pe care le-a acordat Pîslaru
Viața pare a fi foarte complicată pentru Dragoș Pîslaru, ministrul demis al Investițiilor și Proiectelor Europene. Potrivit propriei declarații aproape lacrimogene, nici măcar nu-i ajunge salariul de ministru ca să trăiască decent. Ca ministru, Dragoș Pîslaru încasează lunar 2.300 de euro. Și, în conformitate cu afirmațiile făcute chiar de Pîslaru, atunci când nu era demnitar câștiga 7.600 … - Alexandra Căpitănescu a revenit în țară după performanța de la Eurovision: „România a demonstrat că poate fi un popor unit care își sprijină talentele”
„O victorie importantă pentru noi, ca artiști care încă se dezvoltă”, a fost mesajul sincer pe care l-a transmis Alexandra Căpitănescu, duminică, pe Aeroportul Otopeni, în prima sa conferință de presă după ce ea și colegii săi de trupă s-au clasat pe locul 3 la Eurovision 2026. „Știu mai bine să cânt la microfon decât …




