JUSTIȚIE

Monica Macovei, audiată în dosarul accidentării motociclistului, la Constanța. Fostul ministru, reprezentat de şeful baroului local

Fostul ministru al Justiției, Monica Macovei, a ajuns în urmă cu puțin timp la Parchetul Curții de Apel Constanța, unde este audiată în dosarul legat de accidentul în care a fost rănit un motociclist.

Monica Macovei a intrat în jurul orei 9:00 la Parchetul Curții de Apel Constanța, acolo unde va fi audiată de către procurori, în prezența avocatului. Vorbim de un avocat pe care ea și l-a ales chiar din Constanța, nimeni altul decât șeful baroului de avocați de la malul mării.

La momentul intrării în instituție, fostul ministru nu a vrut să facă niciun fel de declarație și a încercat să-și acopere fața.

Cel mai probabil va avea multe de declarat, însă în fața procurorilor, pentru că trebuie să se facă lumină în acest caz, în care Macovei susține că în realitate, motociclistul a fost cel care i-a intrat pe contrasens și s-a izbit violent de mașina pe care o conducea ea. Însă expertiza polițiștilor de la momentul accidentului a arătat cu totul altceva. Fostul ministru a fost cea care ar fi pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens și l-a izbit violent pe motociclistul care circula regulamentar.

De altfel, în urma acestui incident, bărbatul a stat mai bine de două luni în spital și abia după această perioadă a reușit să depună plângere şi să se înceapă urmărirea penală.

În acest dosar se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, pentru un accident petrecut pe 8 octombrie anul trecut.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button