Fermierii blocați de autorități să își vândă produsele în București!

Deputatul AUR, Mohammad Murad, critică dur sistemul comercial din România, acuzând marile lanțuri de supermarketuri de adaosuri comerciale exagerate, care ajung la 300-400%. Acesta susține că producătorii români sunt împiedicați să-și vândă direct marfa către consumatori, iar pensionarii și persoanele cu venituri reduse sunt nevoiți să plătească prețuri mult mai mari pentru produsele de bază.
Deputatul AUR, Mohammad Murad, a organizat recent la Constanța un târg cu scopul de a sprijini producătorii locali și de a oferi consumatorilor produse la prețuri corecte. Evenimentul a fost însă afectat de birocrație, deoarece autorizația obținută a permis doar manifestarea, nu și vânzarea produselor.
„Am făcut o asemenea manifestare la Constanța, timp de trei zile. Au putut cetățenii să cumpere la preț foarte accesibil. Aici vorbim despre un preț undeva la un sfert sau o treime din prețul real care se vinde în magazine. (…) Ulterior, miercuri, am depus actele pentru a putea comercializa. Până astăzi nu am primit un răspuns. A venit Poliția Locală să spună că nu au voie să vândă, că încă nu s-a aprobat”, a declarat Murad.
Acesta a atras atenția asupra diferențelor uriașe dintre prețurile producătorilor și cele practicate de supermarketuri:
„Uitați ce bine arată acest ardei capia! La Mega Image prețul este de 10 lei, la Auchan 12 lei, iar la Kaufland 9,90 lei. La producătorul direct este 5 lei. Cel care muncește luni de zile, care se chinuie, îl dă la 5 lei, iar altul doar pune pe raft și câștigă de trei ori, chiar de patru ori mai mult decât el. Vi se pare normal?”, a spus deputatul AUR.
Murad a făcut și o comparație cu alte țări europene, arătând că în România nu există limite clare pentru adaosurile comerciale, spre deosebire de Serbia sau Franța:
„În Serbia, adaosul comercial este până în 20% și chiar 10% la produsele de bază, cum sunt laptele, ouăle, pâinea. În România, adaosurile ajung la 300-400%, fără să existe reglementări. De ce acolo se poate, iar aici nu?”, a întrebat retoric parlamentarul.
Deputatul AUR susține că problema nu este doar economică, ci și una de moralitate și corectitudine:
„Nu e normal să-l omori pe cel care produce, pentru că e un sfânt pentru noi. Statul român înseamnă oameni. Trebuie să avem o așa-numită concurență corectă”, a subliniat el.
În final, Mohammad Murad a transmis că va continua să susțină inițiativele care ajută producătorii locali și consumatorii, cerând autorităților să creeze un cadru legal care să permită vânzarea directă, fără adaosuri comerciale împovărătoare.