Mircea Popescu: PNL, un partid muribund ajuns pe treapta de jos a onoarei
Ceea ce urmează nu este o filipică adresată unui om, cum se obișnuiește, este adresată unui întreg partid muribund, PNL, ajuns pe treapta de jos a onoarei și credibilității prin părăsirea valorilor morale pe care ar fi avut dreptul să și le revendice de la înaintași patrioți, dar la care a renunțat prin afilierea la valori străine pe care a ajuns să le proclame fariseic și ipocrit ca fiind valori naționale.
Referindu-mă la acțiunea concepută și realizată pe bani mulți pe TikTok și pusă pe seama rușilor pentru compromiterea suveranismului și a lui Călin Georgescu, dacă PNL a făcut-o la comanda Kremlinului, a Bruxelles-ului sau a Berlinului?
După descoperirea conspirației menită să anuleze dictatorial votul, deci voința poporului, oare și-a cerut PNL scuze sau a luat vreo măsură pentru revenirea la normalitate politică și la cicatrizarea rănilor pe care le-a pricinuit prin divizarea societății românești mințită atât de nerușinat?
Sau conducerea PNL preferă să acopere murdăria printr-o tăcere vinovată și lașă?
Oare nu-și dau seama liderii partidului că printr-o asemenea atitudine nu fac altceva decât să semneze ieșirea rușinoasă din Istorie a PNL, chiar dacă formal este menținut momentan în anturajul PSD ca o slugă ce va fi azvârlită cu prima ocazie?
Să nu înțeleagă membrii PNL că nu mai au nici credibilitate și nici autoritatea morală de a mai da lecții poporului român pe care îl umilesc prin însăși pretenția de a-l guverna după ce l-au înșelat?
Fără coloana vertebrală a iubirii pentru neam pe care a vândut-o pentru 30 de arginți din sacul de bani al Puterii și pentru mărunțișul primit pentru umilința arătată unor puteri ne-naționale, PNL își trăiește astăzi ultimile zile în dezonoare și rușine.
Sau poate mai există un dram de onoare pentru căință și de speranță pentru supraviețuire.
Mircea Popescu