Mircea Diaconu susține AUR: România are nevoie de un proiect de țară
Mircea Diaconu și-a exprimat sprijinul față de Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) deoarece România se află în punctul în care are nevoie de un proiect mare, un proiect care să ia în calcul gestionarea resurselor naturale și depolitizarea administrației publice.
„Marea clasa politică pune pe masa publică proiecte mici, nimicuri”, a declarat Mircea Diaconu într-o conferinţă de presă. Actorul a precizat că sunt probleme esențiale care trebuie adresate cât mai repede. „S-a ajuns ca, nici pe vremea lui Ceauşescu, carnetul de partid nu era atât de important ca astăzi. Şi director la grădiniţă ca să fii trebuie să-ţi dea partidul un ceva. Este ridicol, este jenant, penibil”, a precizat Diaconu.
„Mă doare adânc că România, ţara noastră, nu mai are niciun control asupra resurselor, ceea ce este nepermis. Deci, un alt treilea proiect este controlul asupra resurselor”, a mai spus Mircea Diaconu.
Actorul Mircea Diaconu nu candidează, însă susține lista Alianței pentru Unirea Românior, singurul partid antisistem.