PoliticăSocialȘtirile 60m.RO

Ministrul Muncii: oprim plata alocațiilor dacă PSD insistă cu dublarea lor

După cum se știe, PSD a trecut cu rapiditate prin parlament un proiect de lege prin care se prevedea dublarea alocațiilor copiiilor, cele mai mici din Uniunea Europeană.

Sigur că ar fi putut face acest lucru acum vreo jumătate de an, când se aflau la guvernare, dar au preferat să pună această problemă în mâna liberalilor.

Aceștia din urmă însă, în loc să dea curs legii nou aprobate, au emis imediat o ordonanță de urgență prin care au crescut alocațiile copiilor doar cu 20% , sumă infimă și rușinoasă.

Întrebată ce se va întâmpla dacă PSD va insista în parlament cu dublarea lor, adică cu modificarea ordonanței de urgență emise de PNL, ministrul muncii, Violeta Alexnadru, avea să declare în mod stupefiant:

„În momentul în care PSD face acest lucru vor opri plățile pentru copii, ca să înțelegem care este consecința. Începând de sâmbătă, Ordonanța își are aplicare în practică, ne pregătim pentru creșterea prevăzută în OUG. Orice măsură ia PSD, înseamnă oprirea, blocarea sumelor suplimentare în alocație”, a spus Violeta Alexandru.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button