Politică

Ministrul Educaţiei ar vrea ca şcolile să rămână deschise şi după incidenţa de 6 la mie

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că doreşte ca şcolile să rămână deschise şi după ce incidenţa dintr-o localitate trece de 6 la mia de locuitori, o decizie în acest sens urmând să fie luată împreună cu specialiştii din domeniul sanitar până vineri.

Cîmpeanu a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că vor avea loc discuţii cu cei care trebuie să se pronunţe privitor la menţinerea deschisă a şcolilor.  

“Vom avea pe parcursul zilei de astăzi discuţii cu toţi îndreptăţiţi să se pronunţe asupra acestui echilibru risc gestionabil versus beneficii. Este vorba despre dorinţa de consolidare a unui numitor comun cu privire la modul de funcţionare al şcolilor. La acest moment regula este clară, în localităţile unde se depăşeşte rata de infectare de şase la mie, la nivelul zilei de vineri, zi de referinţă, şcolile ar urma să treacă în online, cu excepţia şcolilor speciale, grădiniţele şi creşele urmând să rămână deschise. Primim foarte multe solicitări în acest sens, sunt convins că toţi cei îndreptăţiţi să se pronunţe vor căuta acel numitor comun în interesul elevilor, atât din perspectiva educaţională, cât şi din perspectivă sanitară”, a afirmat Cîmpeanu. 

El a precizat că până vineri trebuie luată o decizie în acest sens.  

“Până vineri va trebui să anunţăm cât se poate de clar pentru că vineri este ziua în care anunţăm scenariul pentru săptămâna următoare, care sunt regulile, dacă rămânem pe aceleaşi reguli sau dacă, aşa cum ne dorim noi din domeniul educaţiei dacă cei din domeniul sanitar sunt de acord, vom putea să menţinem, pe modelul grădiniţelor şi şcolile deschise până la apariţia unui număr de cazuri. Ieri am primit şi o informare de la reprezentanţa României la Bruxelles prin care am analizat deciziile luate în toate celelalte state europene cu privire la modul de funcţionare al şcolilor. Cele mai multe state aplică principiul şcolile se închid ultimele şi se deschid primele”, a mai declarat ministrul Educaţiei. 

Răspuncând unor întrebări, ministrul a explicat că există două variante. ”Fie rămânem pe aceste prevederi, care ne spun că la depăşirea ratei de incidenţă de 6 la mie într-o localitate toate şcolile trec în online, în afara celor speciale, grădiniţele şi creşele. A doua variantă. Dacă prin discuţia pe care ne-o dorim să o avem astăzi cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, CNCAV, CNSU se va consolida un numitor comun din care va rezulta că riscul poate fi gestionat, beneficiile pe care le va prezenta Ministerul Educaţiei din perspectiva şcolii cu prezenţă fizică vor fi predominante, atunci am deplină disponibilitate de a semna alături de ministrul Sănătăţii modificarea ordinului comun pe baza unei hotărâri CNSU care să aibă valoare de hotărâre de Guvern. Deci, în primul rând discuţie, consolidarea numitorului comun, apoi hotărâre CNSU, hotârâre de Guvern aferentă care să abiliteze ministrul Educaţiei cu ministrul Sănătăţii să modifice scenariile de funcţionare în aşa fel încât până vineri va fi anunţat”, a mai precizat ministrul. 

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button