Știrile 60m.RO

Ministrul Bogdan Aurescu, convorbire telefonică cu Wendy Sherman, adjunctul secretarului de stat al SUA

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut, luni, convorbire telefonică cu Wendy Sherman, adjunctul secretarului de stat al SUA.

”Discuţia a prilejuit un schimb de opinii şi evaluări pe tema evoluţiilor de securitate din Vecinătatea Estică a NATO şi de la Marea Neagră şi s-a desfăşurat în continuarea coordonării apropiate dintre România şi Statele Unite pe teme strategice”, a transmis, luni, MAE, într-un comunicat de presă, informează News.ro.

Potrivit documentului, ministrul Bogdan Aurescu a mulţumit SUA pentru consultările purtate până în prezent, inclusiv în ceea ce priveşte răspunsurile scrise avansate Federaţiei Ruse la 26 ianuarie 2022, care au luat în considerare şi observaţiile, interesele şi aşteptările României, în baza principiilor şi valorilor fundamentale comune.

”În acest context a exprimat satisfacţia faţă de decizia SUA de a-şi consolida prezenţa militară pe teritoriul României, un semnal ferm pentru descurajarea acţiunilor agresive ruse şi soliditatea angajamentului SUA pentru securitatea aliaţilor de pe Flancul Estic. Oficialul american a exprimat apreciere deosebită, la rândul său, pentru angajamentul constant asumat de România, ca partener strategic al SUA şi stat aliat NATO responsabil şi de încredere, pentru stabilitatea şi securitatea regiunii Mării Negre, dar şi la nivel european şi euroatlantic”, a mai transmis Ministerul Afacerilor Externe.

Potrivit instituţiei, cei doi oficiali au evaluat eforturile diplomatice recente, la nivel bilateral şi multilateral, privind detensionarea situaţiei de securitate de la graniţa Ucrainei şi au discutat despre paşii următori şi perspectivele conturate pe termen scurt.

”Au evidenţiat importanţa menţinerii unităţii şi solidarităţii aliate şi au agreat menţinerea unui contact apropiat, la toate nivelurile, şi în perioada următoare.În ceea ce priveşte cooperarea bilaterală, ministrul Bogdan Aurescu şi oficialul american au evocat contextul aniversar din 2022, când se marchează 25 de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic dintre cele două ţări şi au agreat continuarea eforturilor pentru pregătirea unei agende de activităţi diplomatice adecvate, inclusiv prin dinamizarea contactelor politice”, a mai transmis MAE.

Potrivit instituţiei, Wendy Sherman a adresat, cu acest prilej, felicitări părţii române pentru decizia recentă a Consiliului OCDE referitoare la deschiderea negocierilor de aderare cu România şi a asigurat că SUA vor sprijini România pe întregul parcurs al procesului de aderare.

La rândul său, ministrul Bogdan Aurescu a mulţumit pentru sprijinul constant al SUA pentru candidatura României şi pentru conturarea unei decizii favorabile la nivelul Organizaţiei, asigurând cu privire la angajamentul profund al Guvernului României pentru finalizarea cu succes a obiectivului aderării şi pentru asumarea tuturor obligaţiilor de stat membru al OCDE.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button