Miniștri UDMR batjocoresc România: Ministrul Sportului, Eduard Novak, nu a vrut sau… nu a știut să cânte Imnul României
Ministrul Tineretului și Sportului, Eduard Novak, nu a vrut sau … nu a știut să cânte versurile Imnului național al României.
Invitat într-o emisiune la B1 TV pentru a oferi detalii despre scandalul care a apărut după meciul de hochei dintre România și Ungaria, ministrul UDMR a ales să nu scoată niciun cuvânt când a fost rugat să cânte „Deșteaptă-te, române”.
La începutul lunii mai, după meciul Ungaria – România, jucat la Ljubljana, în cadrul Campionatului Mondial de hochei pe gheaţă, jucătorii români de etnie maghiară au cântat împreună cu hocheiştii unguri şi cu o parte a publicului imnul Ținutului Secuiesc. Jucătorii de etnie română nu au participat la acest moment.
Acum, ministrul Tineretului, Eduard Novak, preferat să nu scoată niciun cuvânt când a fost rugat de jurnalistul Dan Bucura să cânte imnul României.
În schimb, ministrul a râs.
Ministrul Sportului, Eduard Novak, a declarat, marţi, pentru Agerpres, că hocheiştii din echipa naţională a României care au cântat alături de galeria maghiară imnul Ţinutului Secuiesc la finalul partidei cu Ungaria, de la Campionatul Mondial din Slovenia, nu au lezat cu nimic imaginea României.
„Eu cred că reacţia este una deplasată, exagerată. Băieţii au cântat efectiv după competiţie, după evenimentul oficial. Trebuie să ştie toată lumea că nu au cântat în locul imnului României sau în partea oficială a competiţiei. Când s-a terminat competiţia, galeria început să cânte. Ştie toată lumea că 90% din echipa naţională a României provine din Harghita şi vă daţi seama că sunt etnici maghiari. Galeria a început să cânte şi ei au cântat alături de ei imnul Ţinutului Secuiesc. Ceea ce pentru noi, din punctul de vedere al ministerului, nu este nimic care lezează într-un fel imnul statului, principiile. Este vorba de o manifestare a lor, este vorba despre cultura maghiară, despre sentimentul lor, şi nu s-a lezat cu nimic imaginea României”, a declarat Novak.