Ministerul Educației modifică legile educației: Deca a introdus pe ascuns mai multe prevederi, printre care dezincriminarea vânzării de referate sau lucrări pentru licență, masterat sau doctorat
Prima modificare a legilor Educației ar urma să aibă loc joi, 31 august, printr-o ordonanță de urgență care a fost introdusă de Ministerul Educației pe ordinea de zi a ședinței de Guvern la „analize”. Procedura este folosită de ministere atunci când proiectele de acte normative nu au toate avizele. În principal, această OUG copiază articolul 153 din alineatul 2 din Legea 1/2011 în locul articolului 57 alineatul 2.
Această primă modificare a legii educației vine după 10 luni de dezbateri pe proiectele de lege – în versiunea inițială propusă de fostul ministru Sorin Cîmpeanu, apoi în versiunea Deca – și după o trecere prin procedură rapidă în Parlament, care a durat mai puțin de două luni, în aprilie-mai a.c..
Toate persoanele care au urmat studii superioare de lungă durată anterior introducerii sistemului Bologna ar putea fi afectate de o schimbare în formularea legislativă ce a permis, până acum, echivalarea studiilor lor în studii de master. Ordonanța actuală preia, practic, copy-paste formularea din legea Funeriu și o introduce în legea Deca-Iohannis, pentru a repara această eroare.
Pe lângă repararea acestui aspect, cei din Ministerul Educației au introdus în proiectul care a fost depus la Guvern, mai multe modificări care nu au fost supuse dezbaterii și care nu existau în forma inițială a proiectului pus în transparență. Este vorba despre dezincriminarea vânzării de lucrări de licență, master sau doctorat și eliminarea amenzilor și sancțiunilor drastice pentru site-urile care vând asemenea lucrări. Rămâne interzisă fără nicio sancțiune, doar cumpărarea de lucrări. Apare, în schimb, amendarea formărilor ilegale, fără autorizație ARACIS.
Ce prevede legea 199/2023 în prezent:
Articolul 259 (1) „Autorii lucrărilor de licență, de disertație și de doctorat răspund pentru asigurarea originalității conținutului acestora. Îndrumătorii lucrărilor de licență, de disertație și de doctorat au obligația de diligență în ceea ce privește verificarea conformității lucrărilor științifice în raport cu cerințele specifice unei creații originale.
(2) Este interzisă oferta de vânzare, vânzarea sau punerea la dispoziția persoanelor fizice, cu orice titlu, a unor lucrări cu scopul de a fi folosite ca lucrări științifice, referate, proiecte, lucrări de absolvire, de licență, de diplomă, de disertație sau de doctorat ori în vederea promovării unor evaluări.
(3) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă în cuantum de la 100.000 la 200.000 de lei fapta persoanei fizice sau juridice care pune la dispoziția studenților, studenților-doctoranzi, cursanților, contra cost, prin internet, prin rețele de socializare sau servicii de comunicare electronică, în scopul însușirii fără drept a calității de autor pentru lucrări științifice, referate, lucrări pentru examenele de evaluare pe parcursul anilor de studiu, precum și lucrări de finalizare a studiilor universitare de licență, masterat și/sau de doctorat.
(4) Se autorizează Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații să identifice și să oprească imediat funcționarea site-urilor care promovează oferte de vânzare, vânzarea sau punerea la dispoziția persoanelor fizice, contra cost, a materialelor prevăzute la alin. (3).
(5) Redeschiderea site-urilor prevăzute la alin. (4) sub orice formă constituie contravenție și se sancționează cu amendă cuprinsă între 300.000 și 600.000 de lei.
(6) Este interzisă cumpărarea unor lucrări cu scopul de a fi folosite ca lucrări științifice, referate, proiecte, lucrări de absolvire, de licență, de diplomă, de disertație sau de doctorat ori în vederea promovării unor evaluări.
(7) Fapta de organizare și desfășurare de către orice persoană a unor activități de formare fără autorizare de funcționare provizorie emisă de ARACIS și desfășurarea de activități educaționale în cadrul unor specializări/programe de studii neautorizate constituie contravenție și se sancționează cu amendă în cuantum de la 50.000 la 100.000 de lei.
(8) Faptele prevăzute la alin. (6) constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 la 50.000 de lei.
(9) Constatarea contravenției și aplicarea amenzilor contravenționale prevăzute la alin. (7) și (8) se fac de către ofițerii sau agenții de poliție din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, care au competențe în domeniu”.
Ce prevede proiectul de Ordonanță de urgență pregătit de Ligia Deca:
La art. 259 alin. (3) — (9) se modifică și vor avea următorul cuprins:
“(3) Este interzisă cumpărarea unor lucrări cu scopul de a fi folosite ca lucrări stiintifice, referate, proiecte, lucrări de absolvire, de licență, de diplomă, de disertatie sau de doctorat sau în vederea promovării unor evaluări.
(4) Fapta de organizare și desfăşurare de către orice persoană a unor activititi de formare fără autorizare de functionare provizorie emisă de ARACIS și desfăşurarea de activități educationale în cadrul unor specializări/programe de studii neautorizate constituie contraventie și se sanctioneazi cu amendă în cuantum de la 50.000 la 100.000 de lei.
(5) Faptele prevăzute la alin. (2) și (3) constituie contraventie si se sancționează cu amendă
de la 5.000 la 50.000 de lei.
(6) Constatarea contraventiei şi aplicarea amenzilor contraventionale prevăzute la alin.(4) – (5) se fac de către ofiterii sau agentii de politie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, care au competente în domeniu.
(7) În cazul faptei prevăzute la alin. (2) care se săvârșeşte prin mijloace electronice, agentii constatatori ai Ministerului Afacerilor Interne pot dispune si sanctiunea complementară a întreruperii, de îndată, a transmiterii într-o refea de comunicatii electronice a conținutului care face obiectul constatării unei confraventii.
(8) Nepunerea în executare a sancfiunii complementare de către contravenient, dispuse potrivit alin. (7), dă dreptul Ministerului Afacerilor Interne să solicite motivat Autorității Nationale pentru Administrare siReglementare înComunicatii, după caz:
a) să solicite Institutului N ational de Cercetare -Dezvoltare în Informatică -ICI Bucureşti să blocheze functionalitatea unui domeniu «ro» prin intermediul căruia continutul care face obiectul constatării contraventiei de la alin. (2) este disponibil online;
b) să solicite furnizorilor de servicii de Băzduire să întrerupă, transmiterea într-o retea de comunicatii electronice ori stocarea continutului care face obiectul constatării contraventiei
de la alin. (2), prin eliminarea acestuia Ia sursă;
c) în situatia în care eliminarea la sursă a continutului care face obiectul constatării contraventiei de la alin. (2) nu este fezabilă, să solicite furnizorilor de retele de comunicatii electronice destinate publicului blocarea accesului utilizatorilor din România la conţinutul respectiv.
(9) Solicitările prevăzute la alin. (8) contin elemente care să poată conduce la identificarea clară a continutului sau a domeniului «.ro» vizat, a furnizorilor de servicii de găzduire și sunt însoțite de o copie a procesului-verbal de constatare a contraventiei şi de aplicare a sanctiunii care cuprinde și sanctiunea complementară aplicată contravenientului precum și dovada faptului că aceasta nu a fost pusă în executare.
Pe lângă aceste modificări de la Articolul 259, niciuna făcută în proiectul inițial, introduse pe ascuns în proiectul de OUG și despre care niciun oficial din Ministerul Educației nu a vorbit până acum, apar șase noi alineate în acest articol 259:
La art. 259, după alin. (9) se introduc șase noi alineate, alin. (10) — (15), cu următorul cuprins:
„(10) Măsurile prevăzute la alin. (9) se dispun prin decizie a Autorității Nationale pentru Administrare și Reglementare în Comunicatii care se emite și se motivează în baza și în conformitate cu solicitările motivate ale Ministerului Afacerilor Interne.
(11) Deciziile prevăzute Ia alin. (10) pot fi atacate în contencios administrativ la instanta competentă potrivit art. 12 alin. (5) teza Idin Ordonanta de urgență a Guvernului nr. 22/2009 privind înființarea Autorităţii Nationale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, aprobată prin Legea nr. 113/2010, cu modificările si completările ulterioare, sub sanctiunea decăderii, în termen de 15 zile de la data comunicării, de către furnizorii de servicii de găzduire, furnizorii de conținut, furnizorii de retele de comunicatii electronice destinate publicului sau de Institutul National de Cercetare -Dezvoltare în Informatică -ICI Bucuresti, după caz, si, în termen de 30 de zile de la data întreruperii, de către orice altă Ppersoană care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim.
(12) Actiunea în contencios introdusă în temeiul alin. (11), respectiv plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției si de aplicare a sanctiunii emis de către Ministerul Afacerilor Interne introdusă în conditiile art. 31 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic Ia contraventiilor, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, nu suspendă executarea deciziei ANCOM atacate.
(13) În cazul anulării procesului-verbal de constatare a contraventiei şi de aplicare a sancfiunii, indiferent de motiv, Autoritatea Natională pentru Administrare și Reglementare
în Comunicatii va dispune încetarea măsurii impuse potrivit alin, (10) pe baza informării transmise de către Ministerul Afacerilor Interne privind apariția unui caz de anulare.
(14) Constituie contraventie și se sanctioneazi cu amendă în cuantum de la 5.000 la 50.000
de lei nepunerea în executare de către furnizorii de servicii de găzduire sau furnizorii de retele de comunicații electronice destinate publicului a măsurilor dispuse potrivit alin. (10).
(15) Constatarea contraventiei prevăzute la alin. (14) se face de către personalul împuternicit
al Autorititii Nationale pentru Administrare și Reglementare în Comunicatii iar sanctiunea
se aplică de către presedintele ANCOM, prin rezolutie scrisă pe procesul-verbal de constatare a contravenției.”