Politică

Minciunile USR: Acum 5 ani au promis că darâmă gardul de la Parlament

USR-PLUS, coada de topor a clasei politice actuale ne arată pe zi ce trece că nu își respectă nici o promisiune electorală și ca atare le aducem aminte de minciunile nenumărate din anii trecuți.

,,Tema bucureşteană de azi: se fac 5 ani de atunci, nici o mişcare. Între timp Nicuşor Dan, fondatorul USR, a ajuns primarul Bucureştiului. USR-Plus are preşedinţia Senatului, deci poate să dea cu capul de masă orice funcţionar îndărătnic al Parlamentului. Dacă administraţia Casei Poporului şi Primăria fac împreună un concurs corect de soluţii şi reamenajează spaţiul din jur, ar fi un proiect mega-vizibil şi nu văd cine s-ar putea opune. Sau promisiunile din 2016 nu mai sunt valabile pentru a fi încălcate, acum se pot încălca doar promisiuni din 2020?

Am zis că nu se poate opune nimeni, dar desigur că poate, anume cel care conduce în realitate treburile, între două telefoane la presă: generalul Pahonţu, şeful SPP. Dacă vrea, dă afară şi parlamentarii din parlament, aşa cum şi la Muzeul de Artă Contemporană ţine ofiţeri de sanchi să caute hipsterii în chiloţi (deşi e drept, dacă tot e să-ţi faci de lucru până la pensia specială, e mai amuzant să cauţi pe hipsteri, că doar nu pe ăia de la Curtea Constituţională).”, scrie Sorin Ioniță pe pagina sa de Facebook.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button