de Ioana Ene Dogioiu
Chestiunea majorării salariilor profesorilor nu mai este doar despre educație și riscul unei greve. Este despre ceva ce ar putea marca societatea românească pentru mulți ani de cum înainte.
Până la urmă, mai ales după testele PISA și felul în care ele au fost comentate de unele cadre didactice, chiar de la școli de prestigiu, o discuție despre calitatea actului de educație, despre criterii de performanță și salarizarea condiționată de ele, despre toxicitatea titularizării pe viață, poate s-ar impune.
Este cert că fără salarii mai bune nu pot fi atrași în educație absolvenți de facultate și valoroși ca pregătire și cu talent didactic. Dar odată atrași, cum le împiedici plafonarea și contaminarea cu bolile care macină acum sistemul?
Și cum să forțezi schimbarea celor care acum sunt în sistem și perpetuează toceala, acumularea cantitativă, adică ceea ce generează analfabeți funcționali pe bandă rulantă? Cum scapi de cei care nu vor sau nu pot să facă un salt cantitativ?
Salarizarea otova, după criterii care nu au nimic în comun cu calitatea, este o rețetă a eșecului, după cum vedem.
Premierul i-a trasat sarcină ministrului Educației să găsească criterii de performanță pentru salarizare. Dacă ele vor ieși ca legea educației, și mă tem că dna Deca nu poate mai mult, mai bine lipsă.
Pentru că a transforma criteriile de performanță într-un alt bici în mâna unui inspector școlar sau a unui director politruc e chiar mai rău decât acum.
Toate cele de mai sus nu schimbă însă faptul că guvernul s-a angajat prin OUG 57 în luna iunie la o majorare salarială de care pare acum gata să se dezică.
În iunie profesorii au declanșat greva generală zădărnicind pentru moment rotativa “sticlă” a premierilor. Mai întâi coaliția Ciucă – Ciolacu le-a promis ferm că legea salarizării va intra în vigoare rapid și în noua grilă se vor regăsi întocmai solicitările lor.
Legea, li s-a spus sindicaliștilor, va intra în Parlament pe 1 septembrie și până pe 1 ianuarie va fi în vigoare.
Profesorii n-au crezut promisiunea, președintele i-a certat că n-au crezut și n-au intrat încolonați la ore. Că au avut dreptate este evident acum.
Legea salarizării nu numai că nu a intrat în Parlament la 1 septembrie, dar nici măcar nu este proiect, iar premierul Ciolacu a anunțat că va intra în vigoare abia prin 2025, poate la început, mai degrabă la mijloc.
Apoi, pentru ca rotativa să se facă totuși, a fost emisă OUG 57 care prevedea pentru 1 ianuarie o creștere salarială de 50% din diferența dintre salarizarea actuală și cea pe care urma să o prevadă legea salarizării, pornind salariul debutantului la nivelul salariului mediu brut pe economie.
Chiar dacă legea salarizării, deci o noua grilă, nu e încă în vigoare, calculul putea fi făcut pornind de la referința deja fixată. Majorarea de la 1 ianuarie ar fi trebuit să fie de 40%.
Ce ar urma să primească profesorii la 1 ianuarie? 13%.
Dacă lucrurile vor rămâne așa, ar însemna că tot ce li s-a promis profesorilor pentru a ieși din grevă să rămână o simplă minciună.
Greva profesorilor a fost mai mult decât o mișcare sindicală pentru bani. Faptul că profesorii nu au acceptat decât o OUG care să prevadă majorarea salarială cerută, că nu au fost convinși de nicio promisiune, de niciun memorandum, de niciun angajament, al președintelui, al premierului în funcție și al celui viitor, a fost simptomul unei crize în primul rând de încredere a cetățenilor în liderii lor.
O criză nu doar a profesorilor, ci a întregii societăți, șubrezită de minciuni repetate, de proasta gestiune a pandemiei. De aceea era esențial ca măcar de această dată promisiunea să fie ținută întocmai. La virgulă.
Ar fi dat un motiv de încredere, atât de necesară, esențială, pentru viitor.
Și pentru cei care cred, și pentru cei care nu cred că profesorii meritau salariile mărite, ceea ce va rămâne esențial va fi minciuna și confirmarea că în ceea ce spune guvernul, în ceea ce spune președintele nu trebuie avut încredere sub nicio formă.
Ruptura aceasta face o țară neguvernabilă și neguvernată, distruge democrația la fel de rău ca o dictatură.
