importantInternațional

Milioane de doze de vaccin pregătite de Modena pentru SUA. Se așteaptă ok-ul

Milioane de doze de vaccin sunt pregătite deja de Modena și urmează a fi livrate în SUA imediat ce agenția ce reglementează acest lucru va permite extinderea la scară largă a utilizării.

S-au efectuat teste și s-a demonstrat că în aproape 95% de cazuri rezultatele au fost foarte bune.

Avantajul acestui vaccin este că se poate depozita la temperaturi normale.

Primele persoane ce vor fi vaccinate, numai voluntar, nu obligatoriu, sunt cele din clasele de risc.

  • SURSE: Grindeanu va fi arestat de Kovesi pentru frauda licitațiilor autostrăzilor ce se construiesc în Moldova
    Sorin Grindeanu a reușit performanța de a compromite definitiv imaginea României în fața Uniunii Europene. Nu mai vorbim despre simple întârzieri sau erori birocratice — ci despre fraudă în toată regula. Licitațiile pentru autostrăzile din Moldova, finanțate cu bani europeni, au fost viciate de la un capăt la altul. Uniunea Europeană a constatat că nu a existat nicio competiție reală: totul a fost regizat pentru ca o firmă apropiată de PSD și de Grindeanu să câștige. Practic, Comisia Europeană acuză statul român că a simulat licitațiile. Contractele au fost atribuite pe sub masă, iar rezultatul este pierderea fondurilor europene și …
  • Omul pe care Bolojan îl plimbă pe bani mulți prin CA-uri are și „spor de femeie”
    Adrian Foghiș, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor și director general al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Oradea, a fost numit președinte provizoriu al Directoratului Societății de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), companie de stat controlată integral de Ministerul Energiei. Foghiș a fost numit în funcție pe 11 iunie, în mandatul de ministru interimar de resort al lui Sebastian Burduja (PNL), cu mai puțin de 2 săptămâni înainte de preluarea guvernării, pe 23 iunie, de către Executivul PSD-PNL-USR-UDMR condus de premierul liberal Ilie Bolojan, în care ministru al Energiei este Bogdan Ivan (PSD). Între martie 2021 și …
  • Cum au ratat guvernele PSD/PNL finalizarea centralei nuclear-electrice. Au furat
    Centrala nucleară de la Cernavodă trebuia să aibă cinci reactoare. În 2025, funcționează doar două. Restul – promisiuni, studii, parteneriate ratate și multă minciună. Ce s-a întâmplat? Simplu: au furat. După Revoluție, România a moștenit o infrastructură nucleară unică în regiune. Reactoarele 3, 4 și 5 aveau structuri ridicate parțial. Părea logic să continue. Dar au venit guvernele post-decembriste și, în loc să finalizeze proiectul, au transformat totul într-o afacere pentru clientela politică. S-au făcut asocieri cu companii străine, s-au semnat protocoale, s-au angajat consultanți pe milioane de euro. Nimeni nu a mai pus nici măcar o țeavă. Proiectele au …
  • Românii sunt impozitați pe inflație. Statul minte, iar economia reală crapă
    Guvernul se laudă cu o inflație „domolită” sub 6%. În realitate, românii trăiesc cu o inflație de peste 10%. Cum e posibil acest contrast? Simplu: se manipulează coșul de consum. Se exclud produsele care cresc cel mai mult – energia, carnea, laptele, hainele, reparațiile. În schimb, se introduc în calcule produse de sezon sau ieftiniri artificiale, rezultatul fiind o cifră cosmetizată pentru raportările oficiale. Dar statul merge mai departe cu ipocrizia. Pe lângă faptul că nu compensează pierderile românilor din scumpiri, îi și impozitează pe ele. Impozitul pe venit nu ține cont de inflație, taxele cresc, iar deducerile rămân aceleași …
  • Doar unul din trei copii mai ajunge să ia bacul. Guvernele PSD/PNL au distrus școala românească
    Acum 18 ani, în clasele pregătitoare intrau peste 200.000 de copii. Astăzi, doar o treime dintre aceștia mai ajung să ia bacalaureatul. Restul? Pierduți pe drum. Abandonați de un sistem educațional incoerent, subfinanțat și sabotor chiar prin politicile celor care ar trebui să-l protejeze. Statul român nu a reformat educația. A distrus-o. Fiecare guvern a schimbat ceva: ba manualele, ba evaluările, ba programa, ba structura anului școlar. Fără cap, fără viziune. Doar haos politic, în care elevii au fost folosiți pe post de cobai, iar dascălii tratați cu dispreț și salarii mizere. Copiii din familii sărace abandonează școala devreme. Nu …
  • Spectacol de PR ieftin la Hidroelectrica: 20% din salariu, dar ce rămâne nevăzut?
    Károly Borbély, CEO-ul Hidroelectrica, anunță pe LinkedIn că va dona 20% din salariul său până la finalul lui 2025 către Fundația Hidroelectrica. Sună bine, nu? Dar nimeni nu spune cât e acel salariu. Nici ce face exact această fundație. Nici dacă banii donați nu se întorc cumva în același cerc închis de privilegii și imagine. Românii nu vor gesturi simbolice din partea șefilor de la stat. Vor tarife corecte, investiții reale și transparență. Nu milă cu fundal orchestral. Nu poze pe LinkedIn cu aer de salvatori. Când Hidroelectrica vinde energie la preț dublu față de costul de producție, iar cetățenii …
  • „Am ajuns cu toții paralizați de frică?” – întreabă Marius Lulea. Justiția tace, frica domnește.
    Marius Lulea, prim-vicepreședinte al AUR, aruncă o întrebare care ar trebui să cutremure fiecare birou de parchet din România: „Am ajuns cu toții paralizați de frică?” O întrebare simplă, dar care pune degetul pe rana deschisă a unei justiții care și-a pierdut busola și și-a închis ochii în fața unui abuz major: anularea alegerilor din decembrie 2024. Peste 2.000 de procurori în România. Toți bine plătiți, toți înarmați cu legi, coduri și puterea de a face dreptate. Și totuși, spune Lulea, „nu s-a găsit niciun procuror care să aibă coloana vertebrală necesară pentru a deschide o anchetă penală.” Cum este …
  • AUR a atacat legea austerității la Curtea Constituțională
    Alianța pentru Unirea Românilor a depus marți, 15 iulie, o sesizare de neconstituționalitate împotriva legii austerității, adoptată prin angajarea răspunderii de către guvernul Bolojan. „Este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezintă un abuz de putere comis cu cinism și dispreț față de români și față de principiile care guvernează o democrație autentică. Guvernul a folosit abuziv procedura angajării răspunderii pentru a impune un pachet eterogen de măsuri care afectează grav milioane de români, fără o dezbatere reală în Parlament. Invocarea urgenței este un fals grosolan: deficitul bugetar nu a apărut peste noapte, iar Guvernul a avut …
  • Kaja Kallas, definiția incompetenței la vârful diplomației UE: Atac stupid la Donald Trump
    Propunerea lui Trump de negocieri cu Rusia în 50 de zile a prins diplomația UE complet nepregătită, iar răspunsul contradictoriu al Kajiei Kallas – care a salutat inițiativa dar a criticat termenul ca fiind „prea lung” – expune din nou incompetența unei femei care nu înțelege complexitatea negocierilor geopolitice. Kallas nu a fost aleasă pentru experiența sa diplomatică (care este practic inexistentă), ci pentru că reprezenta perfect obsesia anti-rusă a unei părți a establishmentului european. Această selecție pe criterii ideologice, nu profesionale, se dovedește acum o catastrofă pentru influența europeană pe scena globală. Incapacitatea sa de a obține sprijin pentru un …
  • Producții record, prețuri de nimic: fermierii români în prag de faliment, guvernul doarme pe sacii de cereale
    Într-un paradox tragic, România a avut în 2025 una dintre cele mai bune recolte de cereale din ultimul deceniu. Producții record, câmpuri pline, hambare… goale. Nu din lipsă de grâu, ci din lipsă de viziune. Kilogramul de cereale se vinde azi cu 0,7 lei – un preț rușinos, sub costul de producție. Iar în spatele acestui preț stă falimentul unei întregi generații de fermieri. De ce? Pentru că în timp ce fermierii au plătit inputuri la prețuri triple, guvernul a stat cu mâinile încrucișate. Nu a construit silozuri, nu a înființat centre de colectare, nu a creat lanțuri de procesare. …
  • Declarație șocantă a președintelui Nicușor Dan: „Fiecare să se descurce cum poate” – răspuns cinic la drama celor 4 milioane de români care trăiesc cu mai puțin de 63 de lei pe zi
    Într-o conferință de presă care ar fi trebuit să aducă lumină asupra crizei sociale profunde din România, președintele Nicușor Dan a oferit un răspuns revoltător și lipsit de empatie. Întrebat cum poate supraviețui un român cu doar 63 de lei pe zi, echivalentul a puțin peste 13 euro, șeful statului a replicat sec: „Fiecare să se descurce cum poate.” Afirmația a stârnit un val de indignare în întreaga țară. Aproape 4 milioane de români trăiesc sub pragul sărăciei, cu venituri care nu acoperă nici măcar coșul minim de consum. Pentru acești oameni, fiecare zi este o luptă cu foamea, frigul …
  • În România, dacă nu susții candidatul sistemului, riști pușcăria. Cazul BogPR
    România pare tot mai mult o republică bananieră, nu un stat european. Alegătorii sunt doar decor, votul e tolerat doar dacă „iese bine”, iar cei care susțin un candidat indezirabil devin automat suspecți. Cazul lui BogPR este grăitor: un cetățean activ civic, a cărui „vină” este că l-a sprijinit public pe Călin Georgescu – candidatul pe care sistemul nu l-a putut controla și pe care se temea că românii l-ar fi votat masiv. BogPR nu a comis vreo crimă. Nu a delapidat bani publici, nu a traficat influență. Singura lui „greșeală” a fost că și-a folosit libertatea de exprimare pentru …
  • România, campioană la datorii: 220 de miliarde de euro cheltuiți cu grație, dar fără autostrăzi
    Felicitări, România! Ai reușit să aduni peste 220 de miliarde de euro datorie publică, fără să construiești o rețea serioasă de autostrăzi, fără spitale noi, fără fabrici, fără școli renovate și fără investiții majore în producție. Asta da performanță! Trei ori mai multă datorie față de acum 10 ani — dar aceeași țară amărâtă, aceleași gropi, aceleași trenuri cu viteza melcului. Ce ai făcut, de fapt, cu banii? Păi cum ce? I-ai pompat în burțile lacome ale activului de partid, în sporuri de „stat în scaun”, în sinecuri pe bandă rulantă, în „consilieri” cu zero responsabilități și pensii speciale cu …
  • Fermierii falimentați. Cartofii se vând la prețuri ridicol de mici
    Pe câmpurile României, cartofii au crescut mari, curați, buni de pus pe masă în orice gospodărie. Dar în lipsa unor depozite, a unui sistem de colectare sau a unui sprijin real din partea statului, acești cartofi n-ajung nici în piețe, nici în farfurii. Se vând cu 40 de bani kilogramul — sau, mai grav, se aruncă. Se dau la animale. Se lasă să putrezească. Fermierii sunt disperați. Au muncit luni întregi, au investit bani pe care nu-i aveau, și-au pus speranța într-un sezon bun. Și sezonul a fost bun. Dar statul n-a fost. A lipsit, ca de obicei, exact când …
  • Alegerile anulate fără dovezi. Nicușor Dan tace complice
    România a asistat în decembrie 2024 la un moment fără precedent în istoria sa post-decembristă: anularea alegerilor generale, într-un gest brutal, care a sfidat Constituția și voința populară. La peste jumătate de an de la acel act politic extrem, președintele Nicușor Dan nu a oferit nici până astăzi nicio explicație clară. Nicio dovadă. Nici măcar o frază coerentă care să lămurească poporul de ce i s-a furat dreptul de a alege. Mai grav, informațiile care circulă în spațiul public arată că nici în CSAT nu s-a prezentat vreo dovadă. S-a vorbit vag despre “suspiciuni”, despre “influențe externe”, despre “pericolul destabilizării”. …
  • PSD nu mai e partid politic. E un instrument al serviciilor
    Ceea ce odinioară era cel mai mare partid politic din România a devenit, în realitate, un mecanism de putere controlat din umbră. PSD nu mai are ideologie, doctrină sau reprezentare reală a poporului. Este o structură de acoperire, o carcasă electorală manevrată de interese securistice și rețele de influență. Partidul care spunea că apără oamenii simpli s-a transformat în apărătorul privilegiilor, al statului paralel și al intereselor străine. În spatele său nu mai sunt muncitorii, profesorii, țăranii sau pensionarii – ci grupări bine organizate, cu acces la informație, putere și mecanisme de control. E suficient să te uiți cine sunt …
  • Fiica șoferului lui Marius Voineag, procurorul șef al DNA, a fost angajată la Curtea de Conturi deși nu are studii superioare
    Anamaria Constantin (28 ani), fiica șoferului lui Marius Voineag, procurorul șef al DNA, a fost angajată ca șefă de cabinet la Curtea de Conturi, deși nu are studii superioare. Fiica șoferului este acum șefă de cabinet a lui Călin Ion, care este consilier la Curtea de Conturi, dezvăluie Rise Project la data de 14 iulie 2025. Anamaria Constantin ocupă acest post din data de 5 mai 2025, când a fost încadrată cu un salariu de 8000 de lei brut, la care se adaugă un spor de condiții vătămătoare de 447 de lei. Consilierul Călin Ion, cel care a primit-o ca …
  • Marius Lulea (AUR): Din 2027 vom avea premier PSD! Ei cred că poporul rezistă
    Marius Lulea a tras un semnal de alarmă: „Din 2027, România va fi condusă oficial de PSD. Așa au stabilit în înțelegerile lor secrete. Ei chiar cred că poporul va rezista la nesfârșit sărăciei, batjocurii și minciunii.” Realitatea iese treptat la iveală. Așa-zisul guvern Bolojan-Grindeanu este doar o etapă de tranziție. În culise, puterea a fost deja negociată. Iar PSD, partidul care azi mimează opoziția deși guvernează cot la cot cu PNL, se pregătește să preia din nou totul. Aceasta este marea păcăleală servită românilor: austeritate azi, pomeni mâine, apoi putere absolută. Creșteri de taxe, scumpiri, impozite pe muncă și …
  • Accesul copiilor la rețelele sociale ar putea fi interzis. UE dă undă verde statelor membre
    Comisia Europeană a anunțat luni că statele membre pot impune propriile interdicții naționale privind accesul minorilor la rețelele sociale, în baza unor noi orientări stabilite în cadrul Legii Serviciilor Digitale (Digital Services Act, DSA), scrie POLITICO. Executivul european a fost presat în ultimele luni să adopte măsuri concrete pentru protejarea copiilor în mediul online.  Guvernele naționale din Franța, Danemarca, Spania și din alte părți au solicitat restricții asupra rețelelor sociale , unele criticând UE pentru că nu a acționat suficient de rapid . Franța și Olanda au susținut o interdicție totală a rețelelor de socializare pentru minorii sub 15 ani . Grecia a declarat că este de părere că ar trebui …
  • PSD va crește veniturile în 2028. Și iar vom trăi ca proștii.
    Să nu ziceți că n-ați fost avertizați. Rețeta e veche, dar românii par să nu se plictisească niciodată de ea: înainte de alegeri, PSD se transformă în Moș Crăciun. Salarii mai mari, pensii indexate spectaculos, vouchere cu duiumul și promisiuni cât Casa Poporului. Toate pe hârtie, cu cerneală din bani tipăriți. După patru ani de austeritate, taxe mărite și economie ciufulită, vine brusc „grija pentru cetățean”. Cu alte cuvinte: inflație cât cuprinde. Știm deja cum funcționează: după ce Bolojan își face treaba murdară, adică taie, ajustează, strânge cureaua și impune ordine cu față de contabil șef, vine PSD-ul cu flori …
  • Ilie Bolojan, un fel de Ciucă pentru următorii doi ani
    A ieșit la iveală ceea ce toată lumea bănuiam: Ilie Bolojan nu e premier, dar joacă rolul principal într-o piesă scrisă de PSD. Se pare că există o anexă secretă la protocolul de guvernare, un apendice discret, dar plin de planuri mari pentru micii români. Conform acesteia, Bolojan va fi „tehnocratul de serviciu”, un fel de Ciucă cu diplomă de bun gospodar. Cine ar fi crezut că „omul de la Oradea”, cu imaginea de eficient și gospodar, s-ar transforma peste noapte în mască politică pentru Marcel Ciolacu? PSD mimează opoziția, dar, în realitate, se scaldă în miere guvernamentală. Zic că …
  • BNR: Datoria României a mai crescut cu 4,5 miliarde de euro
    Banca Națională dă un nou semnal de alarmă, chiar în ziua în care primul pachet de austeritate a primit girul Parlamentului. Datoria externă totală a României a crescut, în primele cinci luni ale anului, cu peste 4 miliarde și jumătate de euro. „În perioada ianuarie – mai 2025, datoria externă totală a crescut cu 4,557 miliarde euro, până la 209,450 miliarde euro. În structură: datoria externă pe termen lung a însumat 158,874 miliarde euro la 31 mai 2025 (75,9% din totalul datoriei externe), în creştere cu 2,5% faţă de 31 decembrie 2024; datoria externă pe termen scurt a înregistrat la …
  • Dan Tanasă: Cioloș la SRI sau SIE? Ne-a rămas doar să arborăm steagul Franței
    Deputatul AUR, Dan Tanasă, reacționează după apariția informațiilor potrivit cărora Dacian Cioloș ar fi în cărți pentru șefia SRI sau SIE. „Aflăm astăzi că Dacian Cioloș, omul lui Macron, este luat în calcul pentru conducerea SRI sau SIE. Stați liniștiți, nu e o glumă proastă – e chiar planul de colonizare pus în aplicare. România nu mai e un stat suveran, e o anexă a Franței, condusă prin teleghidaj de la Paris, cu executanți locali. Domnule Cioloș, dacă vă mai rămâne puțin bun-simț, refuzați această bătaie de joc. Nu de alta, dar ne mai lipsește doar ca Elysee-ul să ne …
  • De frică să nu voteze moțiunea, au dat directivă să nu voteze deloc
    Astăzi, Parlamentul României a fost scena unei manevre politice absurde. Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, inițiată de opoziție, a fost boicotată printr-o tactică bine cunoscută: prezență la ședință, dar fără vot. Liderii coaliției PSD-PNL-USR-UDMR au decis să nu riște și le-au cerut parlamentarilor să nu se atingă de bile, de teamă că moțiunea ar putea strânge voturi neașteptate. „Vom asigura cvorumul, dar nu vom vota”, a declarat Sorin Grindeanu, președintele interimar al PSD. Cu alte cuvinte, românii pot vedea cum partidele de guvernare se tem nu de opoziție, ci de propriii lor parlamentari, care s-ar putea să aibă un …
  • Anularea alegerilor prezidențiale, discutată în CSAT: Nu au avut dovezi, dar au făcut analogii cu rușii
    Anularea alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024 a fost discutată în Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) din data de 30 iunie. În cadrul ședinței s-a vorbit despre interferențele rusești în alegeriile de la noi, însă fără să fie prezentate dovezi concudente. Potrivit acelorași surse în cadrul ultimei ședințe a CSAT, deși nu au fost prezentate dovezi care să indice ingerințele rusești în alegerile prezidențiale, au fost făcute analogii cu rușii.  Mai mult, autoritățile care se ocupă de caz au spus că este contraoperativ și că poate dura foarte mulți ani până când va fi dovedită implicarea Rusiei în alegeri.
  • 71% dintre români susțin că țara se îndreaptă într-o direcție greșită
    Un sondaj Flashdata arată că AUR continuă să fie lider în preferințele românilor în ceea ce privește alegerile parlamentare. În ceea ce privește România, 71% dintre cei chestionați susțin că țara se îndreaptă într-o direcție greșită, iar 23% într-o direcție bună, 6% dintre respondenți au bifat opțiunea „nu știu/nu răspund”. Majoritatea românilor nu au mare încredere că actualul Guvern va putea gestiona situația economică a României. La întrebarea „În ce măsură aveți încredere că Guvernul României va gestiona bine situația economică?”, 31% au declarat că „în foarte mică măsură”, 11% – „în mică măsură”, 21% – „într-o oarecare măsură” și …
  • Nicușor Dan va primi o vilă de protocol pe strada Gogol, la fel ca Ilie Bolojan
    Vila de pe strada Nikolai Gogol, în care au stat foștii premieri Viorica Dăncilă și Florin Cîțu, ar urma să devină vila de protocol a președintelui Nicușor Dan. Lui Nicușor Dan i se pregătește vila de protocol pentru mandatul său de cinci ani. În prezent, președintele și familia sa locuiesc, în chirie, într-o vilă din Sectorul 5 al Capitalei.  Vila de pe strada Nikolai Gogol ar urma să devină vila de protocol a președintelui. Decizia ar putea fi shimbată în cazul în care familia sa refuză această variantă. Nicuşor Dan a anunţat, în cadrul conferinței de presă susținută luni, că …
  • Nicușor Dan îl pregătește pe agentul de influență al Franței pentru conducerea SRI
    Dacian Cioloș este luat în calcul de către Nicușor Dan pentru funcția de director al unuia dintre serviciile de informații. Agentul de influență al Franței ar fi pregătit pentru conducerea SRI. Nicușor Dan, cel care trebuie să facă nominalizarea, a spus recent că vrea să numească la conducerea SRI o persoană din societatea civilă. Întrebat, luni, în conferința de presă, dacă are vreun nume, Nicușor Dan a răspuns că încă este în „proces de analiză”: „Da, da. Propunerea va veni de la mine, am niște persoane în cap așa cum am avut și pentru CCR, încă sunt în proces de …
  • Cine sunt oamenii care au investit milioane de euro în Nicușor Dan
    Președintele Nicușor Dan a dezvăluit detalii despre finanțarea campaniei sale electorale. Patru oameni de afaceri au donat peste 5000 €: Măriuca și Florin Talpeș, Dan Ostahie, Aurel Iancu și Ana Maria Mihai. O persoană care a donat 485.000 de lei a dorit ca numele ei să nu fie făcut public. Nicușor Dan a prezentat date despre donațiile din campaniile sale electorale, într-o conferință de presă care are loc la Palatul Cotroceni, luni,14 iulie. „Pentru că a fost o discuție în spațiul public despre cheltuielile pe care le-am făcut în campanie – și în cele locale, și în cele prezidențiale – am …
  • De unde a avut Nicușor Dan bani de campanie. După aproape trei luni de mandat, oferă câteva nume: soții Talpeș, Aurel Iancu, Bogdan Micu
    Acuzat că nu-și publică sponsorii și sumele concrete cheltuite în campania electorală pentru alegerile prezidențiale, Nicușor Dan a vorbit, într-o conferință de presă la Cotroceni, despre sumele primite, decontate de stat sau obținute de la simpatizanți.  Președintele României, Nicușor Dan, a prezentat luni dimineață, într-o conferință de presă, o detaliere a surselor de finanțare și a cheltuielilor din campaniile electorale pe care le-a desfășurat în 2024 și 2025. Șeful statului a explicat în detaliu proveniența banilor folosiți în pre-campanie, campanie și în tururile alegerilor prezidențiale. „Pentru că a fost o discuție în spațiul public despre cheltuielile pe care le-am făcut în campanie – și …
  • Președintele și premierul rămân cu salariile intacte
    Președintele și premierul rămân cu salariile intacte. Nici Nicușor Dan, nici Ilie Bolojan nu intenționază să-și diminueze salariile. Întrebat dacă își va reduce salariul cu 20%, în contextul declarației pe care a făcut-o cu privire la reducerea bugetului Administației Prezidențiale, la următoarea rectificare bugetară, Nicușor Dan a răspuns sec: „Pentru moment nu există această intenție”. O declarație similară a făcut, tot în cadrul unei conferințe de presă și premierul Ilie Bolojan. Întrebat dacă este dispus să-și reducă salariul cu 20%, Bolojan a declarat: „Nu fac gesturi populiste. Dar, fiecare om decide așa cum consideră de cuviință. O să vă anunț în perioada …
  • Nicușor Dan pleacă în ”excursie” la Berlin
    Nicuşor Dan, va face vineri, 18 iulie, o vizită oficială în Germania – au anunțat surse din cadrul Administrației Prezidențiale.Dan va fi primit cu onoruri militare şi va avea o discuţie cu omologul său german, Frank-Walter Steinmeier, la reşedinţa oficială a acestuia.Ulterior, șeful statului român va avea o întrevedere cu cancelarul federal, Friedrich Merz. Discuţiile se vor axa pe aspecte bilaterale, europene şi de politică de securitate, potrivit unui comunicat de presă dat publicităţii de cancelaria germană.În 2025, România şi Germania marchează 145 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice.Germania este primul partener comercial al României, deţinând o pondere de 19,82% în …
  • Scandal între borfașii liberali, după Congres! Alin Tișe: Cooperativa trădătorilor și a non-performanței politice a pus mâna pe PNL
     Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, acuză într-o postare pe Facebook, o ‘cooperativă a trădătorilor și a non-performanței politice a pus mâna pe PNL’ în urma Congresului extraordinar al partidului de sâmbătă. De astăzi, la nivel faptic și moral, nu mai sunt parte a acestei construcții falimentare, anunță ei.  Mesajul lui Alin Tișe: ”Sfârșitul unei iluzii. Începutul eliberării. Dragi prieteni, Astăzi nu este o zi de tristețe. Este o zi de adevăr. Cooperativa trădătorilor și a non-performanței politice a pus mâna pe partid. Îl vor sugruma și va dispărea ca PNȚCD, sau va ajunge irelevant politic. Am asistat, cu durere …
  • Nazare: Datoria publică a crescut, e prognozată să ajungă la sfârşitul acestui an la 60% din PIB
    Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a afirmat că datoria publică a României este prognozată să ajungă la sfârşitul acestui an la 60% din PIB şi a adăugat că aceasta a crescut cu 20 de procente în ultimii cinci ani, de la 570 de miliarde la peste 1.100 de miliarde. El a precizat că României i-au fost cerute permanent măsuri corective, având în vedere situaţia economică, dar că nu a răspuns nici la solicitarea din ianuarie de a prezenta un raport cu respectivele măsuri până în aprilie, şi nu a răspuns nici după aprilie de ce nu a fost prezentat raportul. Alexandru …
  • Mitul „pro-europeanului” Ceban (FSB), demascat: Cum a construit Moscova o imaginea falsă a primarului Chișinăului
    Interdicția de intrare în Spațiul Schengen a pus un punct final brutal proiectului politic Ion Ceban, demascând fațada de „primar pro-european” drept ceea ce a fost mereu: o construcție strategică a Kremlinului. Pentru un politician a cărui carieră a fost clădită pe o duplicitate, decizia României a acționat ca un catalizator, forțându-l să iasă din zona de confort și expunându-l ca un actor al aceluiași bloc pro-rus pe care încerca să pară că l-a depășit. Această metamorfoză calculată, de la „Vania Megafonul” care protesta la Bruxelles împotriva UE la primarul pragmatic ce inaugura proiecte cu fonduri europene, a fost o …
  • Ion Cristoiu: Pentru că nu poate face pace în 24 de ore, Trump pregătește escaladarea războiului din Ucraina
  • Gheorghe Piperea (AUR): Austeritatea e doar pentru căței, nu și pentru dulăi
    În anul 2023, la guvernare fiind, PNL a depus un proiect de lege care, parțial, țintea optimizarea fiscală practicată de multinaționale, prin interzicerea trecerii pe cheltuieli deductibile fiscal a consultanței și a altor “servicii” prestate de societatea – mamă filialelor sale din România, ingrediente de coafură contabilă cu ajutorul cărora sunt basculate peste graniță zeci de miliarde de euro ce scapă astfel de impozitare și taxare*. Legea a fost adoptată de Senat, dar zace în sertarele Camerei Deputaților. De ce? Nu sunt de acord cu ea sponsorii “pro-europenilor” și asociațiile patronale de gen Concordia (de unde au venit atât mandatul …
  • Sindicaliștii de la Cartel Alfa organizează, astăzi, un marș de protest în jurul Parlamentului
    CNS Cartel Alfa organizează, astăzi, un marş de protest în jurul Parlamentului şi face apel la unitate sindicală pentru acţiuni comune împotriva politicilor sociale şi economice promovate de către actuala clasă politică. Confederaţia sindicală Cartel Alfa organizează, astăzi, de la ora 14.30, un marş în jurul Parlamentului şi face un apel la unitate către toate organizaţiile sindicale pentru a acţiona în comun împotriva „atacurilor asupra lucrătorilor şi pensionarilor şi a celor mai vulnerabili dintre cetăţeni”. Sindicaliştii consideră că politicile sociale şi economice promovate de către actuala clasă politică reprezintă un atac direct asupra demnităţii şi drepturilor salariaţilor. „În baza acordului …
  • Trump va anunța astăzi un nou plan de înarmare a Ucrainei
    Președintele american Donald Trump va anunța luni un nou plan de înarmare a Ucrainei și este de așteptat ca acesta să includă armament ofensiv, au declarat pentru Axios două surse care au cunoștință despre intențiile Casei Albe. Trimiterea de armament ofensiv ar reprezenta o schimbare majoră pentru Trump, care până de curând insista că va furniza doar arme defensive pentru a evita escaladarea conflictului. Oficialii americani, ucraineni și europeni speră că aceste arme vor schimba soarta războiului și vor modifica calculele președintelui rus Vladimir Putin cu privire la acceptarea unui armistițiu. Două surse au declarat pentru Axios că au motive …
  • Moţiunea de cenzură a AUR împotriva Guvernului Bolojan, la vot în Parlament
    Moţiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului,  intitulată „Au ruinat ţara şi acum îi obligă pe români să achite nota de plată – afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută şi supusă votului de la ora 15:00, în plenul Parlamentului. Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a depus în Parlament moțiunea de cenzură intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată – afară cu Guvernul ipocrit”, susținută de parlamentari AUR, SOS România, POT și independenți, după ce Guvernul și-a asumat răspunderea pe primul pachet de reducere a cheltuieilor.  „Este o moțiune împotriva …
  • Sindicatele din Administrație ies în stradă
    Sindicatele din Administrație ies în stradă. Pe o căldură de foc, în București fiind anunțate astăzi maxime de 38 de grade C, sindicaliștii își exprimă astfel nemulțumirea față de „politicile de demonizare a salariaţilor din administraţia publică centrală şi locală“. In acest sens,  Federația Națională a Sindicatelor din Administrație – FNSA organizează, azi, 14 iulie 2025, între orele 14:30 și 18:30, un  marș de protest față de politicile sociale și economice promovate de Guvernul Românie. Marșul va avea ca punct de plecare alveola Parcului Izvor şi va continua pe trotuarul adiacent Palatului Parlamentului. Sindicaliștii precizează într-un comunicat remis Cotidianul.ro că sunt …
  • Florin Roman, despre români: vor începe să mârâie, să iasă în stradă
    La Congresul PNL, deputatul Florin Roman a reușit să insulte, într-o singură propoziție, atât inteligența românilor, cât și demnitatea lor. Într-o intervenție aplaudată de colegii de partid, acesta a spus că „românii vor începe să mârâie, să iasă în stradă în septembrie” și că „este nevoie de fiecare liberal”. Un apel disperat la mobilizare de partid, dar și o dovadă de dispreț față de poporul care suferă de pe urma politicilor promovate de aceeași guvernare liberal-socialistă. Cuvântul „mârâit” folosit de Florin Roman nu este o scăpare, ci o exprimare conștientă, care reflectă modul în care actualii conducători îi privesc pe …
  • Florin Zamfirescu: Din interior, România este atacată de „caii troieni” Bolojan şi Nicuşor Dan care l-au eliminat fără scrupule pe cel ales de popor, Călin Georgescu
    Actorul Florin Zamfirescu este de părere că poporul este lovit de „caii troieni” din interiorul sistemului, și chiar i-a atacat pe Nicușor Dan și Ilie Bolojan. Acesta a adăugat că poporul este lovit de caii troieni din interiorul sistemului, și chiar i-a atacat pe Nicușor Dan și Ilie Bolojan. Totodată, actorul a descris și comploturile care au loc la nivel înalt si care l-au înlăturat pe candidatul independent Călin Georgescu din alegerile prezidențiale. „Părerea mea este că vremea vorbelor a trecut, am așteptat destul. Părerea mea e că suntem noi, românii și România este într-o situație disperată. Nu știu ce …
  • Boc a pierdut totul pe mâna lui Bolojan în Congresul PNL
    Emil Boc este marele pierzător al Congresului PNL. Organizația PNL Cluj a suferit trei înfrângeri usturătoare la Congres. Președintele CJ Cluj, Alin Tișe, era văzut drept favorit pentru a ocupa una dintre cele patru funcții de prim-vicepreședinte. Deși a avut susținerea multor filiale din Ardeal, Tișe a terminat competiția abia pe locul 6. De asemenea, eurodeputatul Daniel Buda, unul dintre apropiații primarului Emil Boc, a ratat funcția de președinte al Comisiei de Arbitraj, fiind învins de Ciprian Dobre, deputat de Mureș. Iar Mircea Abrudean, președintele Senatului, provenit tot din organizația Cluj, n-a mai ajuns secretar general al partidului, deși la …
  • Cozi uriașe pe dealul Patriarhiei, unde credincioșii așteaptă să se închine la moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur, aduse de la mănăstirea Vatoped de la Muntele Athos
    Cozi uriașe pe dealul Patriarhiei din Capitală, unde credincioșii așteaptă să se închine la moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur, aduse de la mănăstirea Vatoped de la Muntele Athos. Conform reporterului G4Media, coada formată la moaște se întinde pe aproximativ 500 de metri. Pentru a ajunge la moaștele de pe dealul Patriarhiei, credincioșii așteaptă în coadă chiar și până la 5 ore. Patriarhul Daniel a subliniat că aducerea acestor sfinte moaște la București, spre a fi cinstite alături de moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie este „un act de mare însemnătate spirituală”. „Așa cum în secolul al V-lea, Sfântul Proclu a adus …
  • La „Beach, Please” s-a scandat „Ceaușescu”
    În cadrul Festivalului ‘Beach, Please’, dedicat exclusiv adolescenţilor din România, s-a scandat la unison, într-un anumit moment, ‘Ceauşescu, Ceauşescu!’. Filmările de la fața locului au devenit virale pe rețelele sociale, generând un val de reacții – de la amuzament și nostalgie greșit înțeleasă, până la îngrijorare și revoltă din partea Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER). Momentul „Ceaușescu” de la „Beach, Please” nu e doar un derapaj de festival, ci un simptom al unei rupturi grave între generații, între memorie și prezent. Nu e vina adolescenților, ci a celor care au distrus țara în ultimi …
  • VIDEO// Părintele Pimen, mesaj emoționant pentru români: ”Se încercă dezbinarea poporului român, vor să fim un popor de sclavi”
    Mesaj emoționant pentru români. Se încearcă dezbinarea poporului român, este avertismentul ferm al părintelui Pimen Vlad, care trage un semnal de alarmă: românii sunt ținta unor informații menite să-i îndepărteze de credință, de echilibru și unii de alții.  ”Se încearcă foarte mult, la poporul român, să nu mai aibă încredere. Să fie aruncat în latura deznădejdii că totul e pierdut, că nu mai este nimic de făcut, că țara nu știu la ce nivel este, că conducerea e jalnică, că oamenii la fel, că totul, că nu mai reparăm nimic. Nu-i adevărat, fraților! Asta e încercarea. E multă luptă din …
  • Cornel Nistorescu: Bolojan n-a atacat de sus, de la vîrful piramidei, ci de jos, de la talpa țării, de la buzunarele celor mulți
    „La moțiunea de cenzură așa grăbită a celor de la AUR, Ilie Bolojan a răspuns cu pachetul al doilea de măsuri anti-criză. L-a anunțat vineri după amiază, cînd toată lumea pleca la mare și la munte. Și a făcut-o pentru ca televiziunile de știri să-l toace tot weekendul, în așa fel încît luni după amiază, la dezbatere, Opoziția să nu mai poată invoca doar „tăierile de la popor”. Adevărul este că, de frica reacțiilor externe, cabinetul Ilie Boloan a intrat în pîine cu decizii grele, pe circulația generală a banilor și n-a „deschis” programul cu reduceri de la vîrf, cum …
  • Bogdan Ivan (PSD), apără salarii nesimțite din instituțiile capturate de partidele sistemului
    Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a spus, sâmbătă, că reaşezarea indemnizaţiilor directorilor generali „durează cel puţin 2-3 luni” şi că acestea nu pot fi schimbate integral, deoarece ar însemna modificarea jalonului PNRR, ceea ce ar aduce României pierderi de 1 miliard de euro bani europeni.  El a continuat, spunând, în exclusivitate la Antena 3 CNN, că „avem blocați milioane de euro, din cauza unor încălcări legislative și incompatibilități la Ministerul Energiei”. „Există alții care spun că vor face ceva și s-ar putea simți lezați. Eu nu puteam să mă duc la colegii mei și să le cer să facă un lucru, …
  • Dan Tanasă (AUR): ”Independentul” Nicușor Dan, un aplaudac pentru premierul austerității
    Deputatul AUR, Dan Tanasă, a lansat critici la adresa președintelui Nicușor Dan, după participarea acestuia la Congresul PNL. ‘Românii n-au ales un președinte pe care să îl vadă ținându-le partea celor care au contribuit timp de 35 de ani la falimentarea statului român, care le-au închis spitalele, le-au tăiat salariile și le-au scumpit traiul de zi cu zi. Și totuși, exact asta am văzut azi, când Nicușor Dan a urcat pe scena congresului PNL, nu ca un mediator între puteri, nu ca un garant al Constituției, ci ca un fost candidat al partidelor sistemului care conduc România de 35 de …

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.
Back to top button