Mihai Viteazul este cea mai luminoasă personalitate a istoriei românești din perioada de trecere de la Evul Mediu, la Epoca Modernă, sau din epoca ”premodernității”. Dacă este să aruncăm o privire peste harta Europei, este de ajuns să arătăm că la Madrid domnea Filip al II-lea, celebrul fiul al împăratulului Carol Quintul, la Londra, Anglia era condusă de fiica regelui Henric al VIII-lea, regina Elisabeta I, la Paris, domnea regele Henric al IV-lea, în Rusia, se încheiase domnia țarului Ivan al IV-lea cel Groaznic, urmat de Feodor I și de Boris Godunov, la Praga, în fruntea Imperiului Habsburgic se afla împăratul Rudolf al II-lea, în Polonia domnea regele Sigismund al III-lea Vasa, urmat de Vladislav al IV-lea Vasa, la Constantinopol (Istanbul), domnea sultanul Murad al III-lea, urmat de sultanul Mehmed al III-lea.
Așadar, statele mari ale Europei, unele dintre ele, aflate în vecinătatea geopolitică a Țărilor Române sau având interese deosebite în spațiul acesta atât de frământat, erau conduse de cei mai cunoscuți suverani din istorie.
Mihai Viteazul nu a apărut ”de nicăieri”, nici el, nici marile sale fapte. Nu a fost nici pe departe ”condotierul aventurier” pe care l-au considerat unii istorici fără talent sau viziune. Evident, nici nu putem să cădem în extrema cealaltă a faptului că a creat în spațiul românesc ceea ce au reușit mai târziu, din punct de vedere politic, domnitorul Alexandru Ioan Cuza sau regele Carol I.
Mihai Viteazul a preluat un vechi testament al Basarabilor și Mușatinilor, acela că Ardealul este al românilor. Este simplu de demonstrat acest lucru. Mircea cel Bătrân avusese Amlașul și Făgărașul, Ștefan cel Mare avusese Ciceul și Cetatea de Baltă, Radu de la Afumați și Radu Paisie avuseseră Vințul de jos și Vurpărul. Fiul nelegitim al lui Ștefan cel Mare, Petru Rareș, adevăratul său urmaș ca domn și ca viziune reușise să câștige, ”cu sabia”. Ardealul, pe care nu era dispus, cum singru spunea într-o replică celebră ”nici lui Ferdinand (de Habsburg, fratele lui Carol Quintul n.a.) nici altuia”.
Așadar, la finele secolului al XVI-lea, steaua lui Mihai Viteazul începe să urce. Născut de mama sa Teodora Cantacuzino, la Târgul de Floci din Ialomița, un târg aflat la răspântii de căi comerciale, Mihai Viteazul are o origine destul de necunoscută.
Mihai Viteazul s-a născut în ianuarie 1558 ( după moartea lui Pătrașcu cel Bun, domnul Țării Românești – decembrie 1557, atribuindu-se calitatea de fiu al lui Pătrașcu cel Bun). Mama sa era soră cu Iane Cantacuzino, Ban al Craiovei care l-a crescut și l-a format pe Mihai Viteazul în spiritul apartenenței bizantine ca mod de gândire dar și în spiritul apartenenței la categoria celor care avâdn origine domnească, puteau cere tronul Țării Românești.
Chiar s-a presupus că boierul Iane Cantacuzino, un maestru al negustoriei, la curent cu toate combinațiile politice de la Constantinopol, aflat în legătură cu celebrul Mihail Cantacuzino, supranumit de turci ”Fiul Satanei”-”Șeitanoglu” (era fratele acestuia),
