un editorial de Mihai Șomănescu
Cum nu poate trece o Săptămână Mare fără o tulburare majoră, iată că negreșit a sosit și anul acesta. Dacă altădată ea venea din exterior, iată că acum a venit „intramuros”, cum s-ar zice, de unde și efectele mult mai puternice.
Piatra a fost aruncată de profesorul Papahagi, care s-a găsit să anunțe că va demara „o campanie”, deci nu o dezbatere, pentru schimbarea datei Paștilor, astfel încât coincidă cu cele ale statelor occidentale. Mesajul a fost preluat și de o serie de alte persoane cunoscute, inclusiv de către Mitropolitul Andrei al Clujului.
Ceea ce vreau să spun, de la bun început, că „problema” este una total artificială: nicăieri, de când mă știu, în Biserică, nimeni nu s-a plâns despre calendar și faptul că nu am serba Paștile odată cu catolicii. Sunt sute de probleme, unele chiar foarte grave, care se discută în Biserică, dar despre calendar n-am auzit pe nimeni. Și asta nu este doar impresia mea, ci a multora. Cu alte cuvinte, această „campanie” pleacă de la o problemă care nu există în credința noastră, dar se pare că unii vor s-o creeze.
Ideea e că de fapt, în spatele „campaniei” ar fi doar gândul creștinesc ca toți să sărbătorim Paștele în același timp, o singură dată, este mincinoasă și o perdea de fum. De ce?
Pentru că problema nu se pune în termenii unui dialog, unei căi comune, ci a unei schimbări unilaterale: noi să ne dăm după calendarul cultelor occidentale. Dar de ce să facem asta? De ce să ne schimbăm noi și nu ei?
Este creștinismul occidental într-o stare mai bună decât al nostru? Nici pomeneală. Acolo, numai de data Paștilor în Est nu le arde. Problemele sunt altele: pătrunderea ideologiei LGBT în biserici, dacă rugăciunea „Tatăl nostru” este misogină, hirotonia femeilor, transgenderismul, absenteismul, etc. Chiar duminică, de Paștile catolice, arhiepiscopul Aurel Percă, spunea la București că „Europa de Vest a întors spatele creștinismului” și deplângea „umanismul ateu” de la vârful Europei. De la reprezentantul Papei Francisc în capitala României citire.
Condițiile obiective, realitatea de pe teren ne arată că ortodoxia este cea care a procedat corect. Și-atunci, de ce să ne luăm după cei care au dat-o-n bară? Care au eșuat în multiculturalism secular?
Nu există niciun motiv duhovnicesc, creștinesc aici. Cum nu stă-n picioare nici „rigoarea științifică”. Adică, o mie de ani cu „calendarul neștiințific”, dar validat de toți sfinții, Biserica Ortodoxă a rezistat și a crescut și apoi, dintr-o dată, trebuie să schimbăm totul ca să nu rămânem „încremeniți în proiect”. Serios? Nu cumva, realitatea însăși ne arată că gândirea omenească este limitată și poate că „știința” lui Dumnezeu nu coincide cu calculele lui cutare și cutărescu?
Nu, în realitate nu există niciun motiv să schimbăm calendarul. Singura motivație din spatele „campaniei” (subliniez, că unii insistă că e „dialog”) este una politică. Este dorința unora de a se alinia „părții bune a istoriei” și a occidentaliza tot ce se poate în această țară, inclusiv Biserica.
De altfel, nu este întâmplător că demersul a pornit din gura unuia care disprețuiește profund tot ce e ortodox și originează din această zonă. Duhul de dispreț pentru popoarele ortodoxe se conturează clar atunci când dl Papahagi scrie „N-au decât să ne urmeze exemplul și grecii, bulgarii și ceilalți”. Nici nu merită numiți „ceilalți”. Nimic nou: domnia sa vedea, altădată, doar „glodul ancestral” din Grădina Maicii Domnului.
Personal, eu am o părere bună despre greci, bulgari „și ceilalți”. Maturizându-mă, am trecut peste stereotipurile propagate ani de zile în spațiul românesc și am descoperit că noi avem foarte multe în comun cu „bulgarii”, „grecii” „și ceilalți”. Nu doar că avem multe asemănări, dar avem o istorie și o cultură comună, legături mult mai profunde decât cu occidentalii. Spre exemplu, numai un rău-voitor poate ignora contribuția bulgarilor și a Bisericii Bulgare la ortodoxia noastră. De ce am fi precum cei nouă leproși din evanghelie, care n-au fost recunoscători pentru ce-au primit?
A transforma tot ce înseamnă ortodoxie și trecut comun în ceva „rusesc” este demn de mintea creață a lui Andrei Caramitru sau George Buhnici, nu de un intelectual care se pretinde creștin și conservator. Numai și pentru faptul că rușii au venit mult mai târziu decât noi în Biserica Ortodoxă.
Mesajul și felul în care este formulat duce cu gândul cum se justifică azi, statul ucrainean, în „derusificarea” Bisericii Ortodoxe de-acolo. Nu are cum să fie o coincidență. Dar suntem pregătiți pentru efectele adverse? Violență, sectarism, schismă? Dacă tot invocăm rusismul, de ce-i dăm Rusiei, pe tavă, ocazia să se prezinte ca „apărătoarea adevăratei credințe”, aflată sub „asaltul” unor schimbări fără precedent? Nu mai vorbim de pierderea duhovnicească a Basarabiei, pe care abia, cu chiu, cu vai, o recuperăm după 30 de ani.
Iarăși, istoria și realitatea ne arată că implicarea politicului în Biserică duce la răni, unele dintre care nu se mai vindecă, pentru e cazul stilismului. Din păcate, pentru unii, aceste lucruri nu contează. Povestea Petre Țuțea că în interbelic, erau unii oameni politici care erau atât de pro-francezi încât spuneau: „Să piară România, dar să scape Franța”. Parafrazând, am spune că sunt unii, azi, care preferă să se spargă ortodoxia română, să crape, dar numai occidentală să fie.
Hristos a Înviat!
