Știrile 60m.RO

Mihai Enache, candidatul AUR la Primăria Capitalei: risipă de bani publici – infochioșcurile turistice ne-au costat 6,3 milioane de lei

Infochioșcurile turistice amplasate în Capitală în timpul mandatului lui Sorin Oprescu și care i-au costat pe bucureșteni 6,3 milioane de lei au ajuns exponate în cadrul Muzeului Risipirii Banului Public. Situația lor a fost prezentată astăzi de Mihai Enache, candidatul AUR la Primăria Municipiului București. Din cele 100 de chioșcuri informative achiziționate încă din 2006, de când primar era Adriean Videanu, doar 33 au fost amplasate și au costat aproximativ 1,9 milioane de lei, însă nu au funcționat niciodată din cauza proastei gestionări a proiectului și a lipsei de planificare.

„Aceste infochioșcuri au fost montate în mandatul lui Oprescu, care știa că nu sunt branșate la energie electrică, însă nu a luat nicio măsură în acest sens. Curtea de Conturi a stabilit că vinovată a fost Primăria, care n-a luat toate măsurile necesare pentru punerea în funcțiune. Suntem în 2024, iar aceste chioșcuri informative sunt complet debranșate de la energia electrică și vandalizate. Pe ecranele sparte și mâzgălite trebuia să avem acces la informații despre transportul în comun, despre evenimentele din oraș, însă n-avem decât obiecte urbane neglijabile și neglijate, cu alte cuvinte, bani aruncați pe geam”, a declarat Mihai Enache, președinte AUR București.

Muzeul Risipirii Banului Public a fost inaugurat de Mihai Enache în luna ianuarie, anul 2024, iar exponatele prezentate bucureștenilor până în acest moment sunt trotuarul rulant pentru stația intermodală Basarab – Gara de Nord și patinoarul Mihai Flamaropol.

Cimpoi Adrian

Cimpoi Adrian este absolvent al Universității din București. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un post de televiziune, a decis să-și continuie drumul în presa scrisă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button