PoliticăRepublica MoldovaȘtirile 60m.RO

„Mi-a ghicit în ouă”. Dodon spune că o bătrână i-ar fi prezis că nu vom avea al doilea tur al alegerilor prezidențiale

În cadrul unei întâlniri cu alegătorii de la Taraclia, Igor Dodon a spus că o bătrână i-ar fi prezis că nu vom avea al doilea tur al alegerilor prezidențiale. Acesta afirmă că femeia ar fi prevăzut victoria sa la scrutinul de pe 1 noiembrie ghicind în ouă.

Dodon a precizat că și sondajele arată același lucru. Totodată, el a precizat că prezicerea nu i-a fost făcută personal lui, ci femeia i-ar fi spus acest lucru cuiva.

„O bătrână din Etulia ghicește în ouă. Nu știu ce fel de vrajă este asta. Ea a spus cuiva că voi învinge din primul tur. Mai bine din primul, ca să nu pierdem bani”, le-a spus Dodon oamenilor adunați la eveniment.

Precizăm că, duminică, 1 noiembrie, în Moldova vor avea loc alegeri prezidențiale. Au fost înregistrați opt candidați: Igor Dodon, Maia Sandu, Renato Usatîi, Andrei Năstase, Violeta Ivanov, Dorin Chirtoacă, Tudor Deliu și Octavian Țîcu. Potrivit sondajele, cele mai mari șanse să se confrunte în turul doi al scrutinului le au lidera PAS și actualul șef al statului.

Back to top button