SocialȘtirile 60m.RO

Metrorex anunță măsuri noi pentru prevenirea aglomerației

Metrorex vine cu noi măsuri pentru a preîntâmpina supraaglomerarea pe peroane, în vederea limitării riscului de răspândire a coronavirusului. Călătorii vor fi în permanență avertizați să păstreze distanța și se va limita, după caz, accesul în staţiile de metrou, când situația o impune. 

Măsurile se vor aplica de marți, 20 octombrie, și au drept scop prevenirea supraaglomerărilor, în vederea limitării riscului de răspândire a infecţiei cu virusul SARS-CoV-2 pe parcursul călătoriei cu metroul.

Conform unui comunicat de presă al societăţii de transport, personalul Metrorex cu atribuţii în supravegherea accesului în staţii, personalul de conducere a trenului, precum şi alt personal Metrorex vor avea sarcini directe de urmărire a nivelului de aglomerare a staţiilor. Astfel, pentru evitarea situaţiilor de supraaglomerare, călătorii vor fi îndrumaţi în vederea păstrării distanţei fizice.

De asemenea, în vederea luării de măsuri operative, posibilele situaţii de aglomerare vor fi raportate de către personalul Metrorex factorilor de decizie din cadrul societăţii şi Poliţiei Metrou.

În plus, personalul Metrorex va avea sarcini de îndrumare şi informare a publicului călător prin staţiile de sonorizare despre situaţiile de aglomerare apărute şi de atenţionare a acestuia privind obligativitatea de a păstra distanţarea şi de a purta corect masca de protecţie. Totodată, în sprijinul publicului călător, în vederea îndrumării şi limitării situaţiilor de supraaglomerare, acţionează şi cadre ale Poliţiei Metrou, alte forţe de ordine publică şi personal al firmelor de pază ce efectuează serviciul în metrou.

Potrivit sursei citate, în cazul în care apar situaţii ce implică urgenţe medicale în trenurile de metrou, „personalul medical ce efectuează intervenţia va avea în vedere extragerea persoanelor afectate din tren, acolo unde situaţia o permite”, iar „personalul de pază, împreună cu Poliţia Metrou şi cu alte forţe de ordine publică, precum şi salvatorii Metrorex vor asigura protecţia zonei de intervenţie”.

Începând cu data de 20 octombrie, personalul de pază, susţinut de Poliţia Metrou şi alte forţe de ordine publică, vor limita, după caz, accesul publicului călător în staţiile de metrou, pentru evitarea supraaglomerării.

La rândul său, personalul Metrorex va sprijini Poliţia Metrou, ce asigură acţiuni de patrulare în staţiile de metrou şi intervenţii punctuale împreună cu Jandarmeria, ISU şi alte organe de ordine publică abilitate, în funcţie de situaţia din teren, notează Metrorex.

Sursa: Agerpres

  • Infractorul Negoiță vrea să candideze la primăria Capitalei în locul dr. Cîrstoiu
     Infractorul Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în contextul în care oferea consultații la clinica privată a familiei în timp ce avea funcția de manager al Spitalului Universitar. Negoiță …
  •  Iohannis vulnerabilizează SRI
    Fostul șef al spionajului românesc  gen. SIE Silviu Predoiu  este prima voce din sistem care avertizează explicit asupra riscului creat de absența unui director al SRI din vara anului trecut. Într-un interviu acordat lui Alexandru Răducan la Canal 33, Predoiu a spus că această situație creează SRI o serie de handicapuri, în special în relațiile cu …
  • Vicențiu Mocanu, candidatul AUR la Primăria Râmnicu Vâlcea este favorit în sondaje
    Liderul AUR, George Simion, s-a deplast, miercuri, în municipiul Drăgășani, acolo unde partidul său câștigă tot mai mult teren, ca urmare a recentelor repoziționări de pe scena politică. Un sondaj intern comandat de PSD repoziționează scena politică.  George Simion a participat, la Drăgășani, la lansarea candidaților AUR la alegerile locale din județul Vâlcea. Vicențiu Mocanu, …
  • Mihai Enache (AUR): ”Coaliția terorii PSD-PNL continuă abuzurile la adresa AUR!”
    Au comasat alegerile doar pentru a bloca AUR să câștige alegerile europarlamentare. Au încălcat Constituția, au călcat în picioare toate legile din această țară și tratatele internaționale în privința desfășurării alegerilor doar pentru a salva posturile de conducere ale lui Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă. Nu s-au oprit aici! Din decizia liderilor monstruoasei coaliții, AUR …
  • Theodor Stolojan: Dr. Cîrstoiu va fi ciuca bătăilor în campanie. Trebuie să clarifice problemele cu consultațiile
    O înregistrare din ședința PNL pune pe jar Coaliția, în scandalul pentru Primăria Capitalei. Fostul președinte PNL Theodor Stolojan a ieșit cu un atac dur la adresa candidatului Cătălin Cîrstoiu, în care spune că situația va escalada și mai tare dacă medicul nu va ieși cu lămuriri în legătură cu suspiciunile de incompatibilitate. Stolojan a …
Back to top button